Home Social Comorile de aur ale inventatorilor – marfa gratuita la export

Comorile de aur ale inventatorilor – marfa gratuita la export

DISTRIBUIŢI

Multe dintre inventiile medaliate la saloanele internationale au fost valorificate in Occident. Prof. dr. Vitalie Belousov sustine ca celebrele casti folosite la competitiile internationale de ciclism si schi sunt inventia sa: -Pentru a fi protejata in strainatate, trebuia sa platesc 16.000 de dolari-.

Romania s-a clasat pe locul I la Salonul de Inventica desfasurat la Geneva, toate cele 62 de inventii romanesti obtinand cate o medalie. Inventiile romanesti au primit 22 de medalii de aur, 18 de argint si 22 de bronz, mai multe dintre acestea apartinand chiar inventatorilor ieseni. Printre premiati se afla Octav Baltag, de la Institutul de Fizica Tehnica, prof. dr. Constantin Antohie, de la Universitatea Tehnica, si Robert Melnichi, de la Mold Invent. Din pacate, legislatia romaneasca, care nu protejeaza suficient inventiile, asociata cu lipsa de bani au facut ca mai multe inventii ale iesenilor sa fie -furate- si valorificate in strainatate sau sa ramana ani la rand pline de praf intr-un dulap.

Profesorii Universitatii Tehnice -Gheorghe Asachi- din Iasi spun ca de multe ori au ramas surprinsi cand si-a vazut inventia la televiziunile straine, fiind brevetata, cu mici modificari, in favoarea altor cercetatori din strainatate. Una dintre inventiile prof. dr. Vitalie Belousov, fost rector al UTI, medaliata cu aur la doua competitii internationale, la Bruxelles si in America, a fost copiata, devenind celebra in Occident. Este vorba despre cunoscutele casti folosite la ciclism-viteza sau la schi. Inventatorul sustine ca, cel putin teoretic, orice strain are dreptul sa-i -foloseasca- inventia fara a fi sanctionat, si aceasta pentru ca ea nu a fost brevetata decat in Romania si, prin urmare, este protejata numai pe teritoriul tarii noastre.

Cazul inventatorului Belousov nu este singular. La putin timp dupa ce si-au expus inventiile la saloane internationale, si alti profesori ieseni si-au vazut inventiile, putin modificate, scoase in productie de serie in alte tari. -Foarte multe dintre brevetele noastre au fost furate sau, pentru ele, unii inventatori au primit sume derizorii-, spune regizorul Ion Manzatu, care, indignat de acest lucru, a fondat, acum doi ani, Centrul de Exploatare a Inteligentei.

La preturi destul de mici de productie, unele inventii s-ar putea fabrica si la noi in tara. Astfel, Ion Manzatu a incheiat deja contracte cu -Tehnoton- pentru fabricatia de serie a unor inventii ale profesorilor de la UTI. De exemplu, in viitorul apropiat, vor aparea pe piata aparate care vor steriliza uscat instrumentarul medical, in locul fierberii. Un alt dispozitiv, pentru protectia monumentelor istorice si a liniilor de inalta tensiune impotriva pasarilor, va intra in productie, la pretul de cateva sute de mii de lei.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.