În urmă cu două săptămâni vă anunțam că un avertizor de integritate ne-a semnalat că a doua zi urmează să se desfășoare un concurs pentru funcția de director al Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății rămasă liberă după ce Mihaela Udrea a fost condamnată de Tribunalul București la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită. Avertizorul ne semnalase că rezultatul este deja cunoscut în mediile de specialitate, pupila lui Dan Voiculescu, Laura Cristina Gafton urma să ocupe funcția de directoare a Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății rămasă liberă după ce Mihaela Udrea a fost condamnată de Tribunalul București la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de luare de mită.
Laura Gafton s-a remarcat după ce în 2012 a câștigat un alt concurs cu rezultat cunoscut, după cum anunța ziarul Curentul cu zece zile înainte de desfășurarea acestuia, în Ministerul Agriculturii condus atunci de Daniel Constantin, fostul servitor al lui Dan Voiculescu. Gafton era la acel moment farmacistă la o firmă din Iași și vicepreședinte la Partidul Conservator Iași. Pentru ca Laura să poată candida, s-au trecut ca și condiții eliminatorii de studii domeniile agronomie, horticultură sau farmacie. Așa că pila lui Voiculescu, fără vreo experiență în agricultură, a devenit directoare în Ministerul Agriculturii.
Acum, doamna Gafton se voia la Ministerul Sănătății.
Dar surpriză: Agenția Națională a Funcționarilor Publici ne răspunde astăzi că toți candidații înscriși la concurs au fost declarați respinși și că, atunci când Ministerul Sănătății va solicita, se va organiza un nou examen.
E curios cum a picat totuși concursul Laura Gafton atât timp cât nu trebuia decât să învețe pe de rost Constituția, 4 legi, două hotărâri de guvern și 2 ordine de ministru care pentru ea care a lucrat în Guvern începând cu septembrie 2012 ar fi trebuit să i se pară floare la ureche. Menționăm că nu se pun întrebări de specialitate și nici nu se cere vreun plan de politici publice.
Oare ce fel de candidați se prezintă la aceste concursuri, vrând să conducă destinele unei țări pe un anumit capitol dar fără să cunoască legislația? De fapt nici nu e de mirare că dacă ajunge vreun deștept într-o funcție îl mănâncă mediocrii din jur.