Home Social Conducerea CNAS minte cu nerusinare

Conducerea CNAS minte cu nerusinare

DISTRIBUIŢI

Casa Nationala de Asigurari de Sanatate baga din nou mana in buzunarul asiguratilor. Fara nici o acoperire legala, dreptul la medicamente gratuite al copiilor, veteranilor de razboi, al revolutionarilor si persoanelor cu handicap sever este calcat in picioare. Cu un cinism nonsalant, care acopera in fapt impotenta manageriala din asigurarile de sanatate, sunt emise decizii care atenteaza la sanatatea nationala.

Minciuna sau ignoranta?

In ziarul de ieri, semnalam protestul medicilor, care acuzau abuzul presedintelui Eugeniu Turlea – care a decis ca veteranii de razboi, fostii detinuti politici, revolutionarii, handicapatii si, mai ales, copiii Romaniei vor fi obligati sa isi cumpere, de la 1 august, medicamentele uzuale de care aveau nevoie. -Solicitam demiterea economistului Eugeniu Turlea din pozitia de presedinte al CNAS, care nu poate sa-si permita un asemenea abuz-, ne-a declarat doctorul Dan Peretianu, presedintele CFMR.

Contactat telefonic de ziarul -Curentul-, presedintele Turlea a venit cu o dezmintire: -Copiii, ca si pana acum, vor beneficia de medicamente gratuite. La fel si celelalte categorii amintite. Adresa data se refera la celelalte categorii de asigurati. De medicamente gratuite nu beneficiaza decat bolnavii cronici, iar medicamentele gratuite sunt acelea de pe lista. Au fost cazuri cand s-au eliberat, gratuit, si medicamente care nu necesita prescriptie medicala-, ne-a declarat presedintele Eugeniu Turlea.

In realitate, Turlea ori minte cu nerusinare, ori semneaza ca primarul. Toate casele de asigurari de sanatate din tara au trimis o adresa farmaciilor, prin care acestea sunt atentionate ca OTC-urile nu mai sunt decontate: -In conformitate cu adresa CNAS ET/3230/4.07.2002 (n.r. – ET a se citi Eugeniu Turlea), referitoare la prescrierea medicamentelor pentru tratamentul ambulatoriu, va facem cunoscut urmatoarele: Incepand cu data de 1 august 2002, in sistemul asigurarilor sociale de sanatate nu se deconteaza (…) medicamentele incadrate de Agentia Nationala a Medicamentului in grupa <produse medicamentoase care se pot elibera fara prescriptie medicala de farmacii si drogherii (OTC)>-.

Copiii vor fi cei mai afectati

Cu alte cuvinte, de la 1 august, adica de astazi, cei care luau aceste produse gratuit vor fi nevoiti sa le cumpere. Mentionam ca este vorba despre aproape 1.500 de medicamente, care figureaza ca OTC. Masura ii va afecta, in primul rand, pe cei care beneficiau de medicamente gratuite – persoane cu handicap, veterani de razboi, raniti in Revolutie, copii etc. Daca pana acum acestia puteau primi gratuit, pe baza de reteta, absolut toate medicamentele, mai ales cele uzuale (aspirina, paracetamol, supozitoare antitermice, colebil, triferment, saprosan, dipiridamol, siropuri, vitamine) incepand de astazi vor fi nevoiti sa plateasca pentru toate acestea.

De departe, cei mai afectati sunt copiii, mari consumatori de OTC. Astfel, orice sirop de tuse sau suspensii de raceala, de cele mai multe ori foarte scumpe, va fi platit de parinti. In schimb, va fi incurajata prescrierea de antibiotice – acestea raman, in continuare, gratuite -, fapt ce va zdruncina serios imunitatea copiilor bolnavi.

Justificari de doi bani

Orice decizie care atenteaza direct la buzunarul asiguratului este pusa pe seama economiilor, completata de deficientele din sistem. -Datorita numarului important de prescriptii medicale care nu pot fi decontate de CASMB din cauza modului defectuos de eliberare a medicamentelor-, se specifica, de exemplu, in adresa remisa farmaciilor de Casa de asigurari de sanatate a Municipiului Bucuresti. Un argument bun pentru prosti, daca ne gandim ca in sistemul asigurarilor de sanatate este platita o armata de oameni, care nu face altceva decat sa controleze prescriptiile si eliberarile de medicamente. In acelasi context, CNAS, de cel putin doua ori pe an, inventeaza plafoane pentru medici si farmacisti deopotriva, plafoane ce limiteaza in mod flagrant accesul la tratament al asiguratului.

O alta justificare este legata de articolul 95 din Legea 336/31.05.2002, care spune ca -Ministerul Sanatatii si Familiei stabileste si avizeaza preturile medicamentelor din import si din tara, cu exceptia medicamentelor care se elibereaza fara prescriptie medicala (OTC)-. Astfel, tradus in limba CNAS, nu se mai deconteaza decat medicamentele care au preturile stabilite de minister, ca si cum celelalte produse nu ar fi comercializate in Romania si consumate de oameni, care, luna de luna, isi achita contributia pentru sanatate.

-Fara nici un dubiu, masura a fost luata ca urmare a problemelor financiare existente in sistemul sanitar. Indiferent de limitarea eliberarii de OTC in regim gratuit, farmaciile isi vor epuiza plafoanele in septembrie – atunci cand vine frigul si, inevitabil, consumul de medicamente va creste-, ne-a declarat Magdalena Ilovan, presedinta Ligii Farmacistilor Particulari din Romania.

Legea asigurarilor sociale de sanatate, calcata in picioare

Conform Legii asigurarilor sociale de sanatate (145/1997), urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de retete gratuite: copiii si tinerii pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi, studenti sau ucenici si daca nu realizeaza venituri din munca; persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca sau se afla in grija familiei, sotul, sotia, parintii si bunicii, fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate, cei ale caror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945; deportatii in strainatate si prizonierii, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi; persoanele prevazute la art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din 1989, daca nu realizeaza alte venituri decat cele acordate prin lege sau pensii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.