Legea contractelor colective de munca ar putea fi schimbata pana la sfarsitul acestui an, a precizat ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, Marian Sarbu, in cadrul intalnirii cu confederatiile sindicale si patronale, de la Predeal. A existat si o discutie preliminara in legatura cu modul in care s-au indeplinit prevederile din Acordul social pe 2002 incheiat cu CNSLR Fratia, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania si Confederatia Meridian, si cu toate organizatiile patronale. In acelasi context, au mai fost discutate si probleme legate de raportul de tara, precum si modalitati de reducere a fiscalitatii. Totodata, a fost pus in discutie felul in care au fost respectate prevederile din Conventia din 11 iunie incheiata cu Cartel Alfa si BNS.
In opinia lui Sarbu, modificarea Legii contractelor colective de munca -va fi un pas important pentru un plus de disciplina financiara si astfel se vor putea incheia aceste contracte o data cu exercitiul bugetar si nu mai tarziu, cum s-a facut pana in prezent-. Ministrul Muncii a adaugat ca multe contracte colective de munca au fost incheiate in perioada mai-iunie a anului si ca, in acest fel, erau prinse prea tarziu in buget.
Sindicalistii s-au aratat nemultumiti ca nu toate ministerele au deschidere catre un dialog cu organizatiile pe care le reprezinta. -Responsabilitatea pentru Acordul social a fost unic directionata catre Ministerul Muncii, insa responsabili pentru indeplinirea sarcinilor cuprinse in acorduri sunt toti membrii Guvernului-, a declarat Radu Minea, vicepresedintele CNSLR Fratia. -O alta neimplinire la nivel guvernamental este tergiversarea aparitiei actului normativ privind infiintarea Tribunalelor muncii, atat de necesare din cauza tot mai deselor incalcari ale legilor de catre angajatori-, a precizat Iacob baciu, liderul CSDR.
Nici promovarea legislativa rapida a Codului muncii n-a intrunit intru totul acordul reprezentantilor sindicali, mai ales ca si MMSS s-a codit ceva acum catva timp, cand partenerii sociali au solicitat Guvernului sa-si asume raspunderea in fata Parlamentului pentru Codul muncii.
O alta tema a discutiilor de la Predeal a fost proiectul de lege legat de fondurile de pensii facultative si ocupationale. La MMSS exista deja finalizat un proiect privind instituirea acestor fonduri ocupationale de pensii, pe marginea caruia, peste doua saptamani, va fi organizata, la Ministerul Muncii, o ampla dezbatere pe aceasta tema, la care vor participa toti cei interesati, inclusiv mass-media.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane