Cancerul nu este rezultatul hazardului, avertizează sociologul Annie Thébaud-Mony într-un articol publicat în cotidianul francez Le Monde, în contextul în care în primele zile ale anului 2015 presa a difuzat mesajul potrivit căruia cancerul ar fi în mod esențial rezultatul întâmplării. Potrivit sociologului, acel mesaj a fost un cadou neașteptat pentru industriașii din sfera azbestului, chimiei, pesticidelor, din domeniul nuclear, al petrolului, pentru care acea ‘descoperire științifică’ ar trebui să pună capăt oricărei controverse privind rolul riscurilor industriale în apariția cancerului.
Originea acelei pseudo-descoperiri este un articol apărut în prestigioasa revistă Science, în 2 ianuarie, care prezenta rezultatele unei anumite corelații statistice (Christian Tomasetti și Bert Vogelstein, ‘Variation in cancer risk among tissues can be explained by the number of stem cell divisions’, www.sciencemag.org, 2 ianuarie). Pornind de la constatarea unei diferențe de frecvență a cancerelor în funcție de organe (plămân, colon, creier etc.) — excluzându-le pe cele care sunt în prezent în creștere vertiginoasă (sân și prostată) — Christian Tomasetti și Bert Vogelstein lansează ipoteza că aceste variații s-ar explica prin modalități diferite de divizare a celulelor în cadrul acestor organe. Ei iau în considerare ceea ce biologii numesc celule stem, care au capacitatea de se autoreînnoi, de a se diferenția în alte tipuri de celule și de a prolifera în cultură. Ei stabilesc apoi o corelație statistică între numărul total de diviziuni celulare al acestui tip de celulă pe durata medie de viață în cazul populației americane și riscul mediu de apariție a cancerului la un organ sau altul în SUA. Semnificativă din punct de vedere statistic, corelația este interpretată ca validând ipoteza potrivit căreia cancerul ar apărea — în mod esențial — ca urmare a unei sinistre ‘loterii’ celulare. De vină ar fi de fapt ‘lipsa de noroc’.
Acest raționament simplist duce cu gândul la alte corelații care ar fi putut sta la baza unor ipoteze tot atât de fanteziste. Pentru a-i avertiza pe studenții EHESS (Ecole des hautes études en sciences sociales) cu privire la riscurile interpretării pripite în materie de statistică, Joseph Klatzmann, fost administrator în cadrul Insee, fost profesor de economie rurală la Institutul Național de Agronomie Paris-Grignon, director de studii la EHESS, cita frecvent exemplul următor (Joseph Klatzmann ‘Attention Statistiques ! Comment en déjouer les pieges’, La Découverte, 1985, ultima reeditare, 1996): Între anii 1950 și 1990, curba reprezentând creșterea utilizării frigiderelor a fost perfect paralelă cu cea a epidemiei de cancer. Să fie utilizarea frigiderului cea care cauzează cancerul? În mod evident, o astfel de interpretare ar stârni zâmbete dacă nu ar reflecta ceea ce autorii articolului din revista Science și-au permis să facă, și anume trecerea de la o corelație la afirmarea unei cauzalități.
Cel puțin trei unghiuri moarte ale ‘demonstrației’ lor o discreditează complet. În primul rând, ei omit să se refere în modelul lor la faptul că celula stem nu se transformă în mod spontan în celulă canceroasă. Ea se transformă sub efectul unor mutații care, la rândul lor, sunt produse de agenți cancerigeni externi. Regăsim aici rolul azbestului, al radiațiilor ionizante, al gazelor de eșapament emise de motoare diesel, al pesticidelor și al altor substanțe toxice cunoscute de mult timp pentru proprietățile lor cancerigene (fără a mai vorbi despre cele a căror toxicitate nu a fost testată).
Al doilea unghi mort privește incidență globală a cancerului în rândul populației generale, și anume inegalitățile față de boală. În ceea ce privește situația din Franța (care nu este în mod fundamental diferită de cea a populației americane), riscul de a muri de cancer (și chiar înainte de 65 de ani) este de zece ori mai mare în cazul unui muncitor decât în cazul unui funcționar superior. Cu excepția cazului în care s-ar considera că muncitorii au celule stem complet deosebite — ceea ce ar semăna cu o formă de eugenism (teorie socială care susține îmbunatățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție)-, este absolut necesar să se ia în considerare, pentru a înțelege această inegalitate, diferența extrem de semnificativă de expunere la elemente cancerigene profesionale, pusă în evidență de o anchetă a Ministerului Muncii. Potrivit anchetei Sumer 2010, realizată de direcția DARES (La direction de l’animation de la recherche, des études et des statistiques) și de Direcția generală a muncii (DGT)-Inspecția medicală a muncii, muncitorii sunt de zece ori mai expuși în activitatea lor la elemente cancerigene decât cadrele superioare.
Al treilea unghi mort este neluarea în calcul de către Christian Tomasetti și Bert Vogelstein a cunoștințelor dobândite de multă vreme cu privire la caracteristicile fundamentale ale cancerului, prin lucrări din numeroase discipline științifice, altele decât epidemiologia. Această boală începe fără îndoială în cadrul celulelor, însă se înscrie, pentru fiecare individ afectat, la confluența a două istorice. Unul este cel al contactului direct, simultan și/sau repetat, cu agenți toxici (prafuri, substanțe chimice, radiații) în cursul unor multiple evenimente legate de viața profesională, rezidență, mediu și comportament; celălalt este — date fiind aceste agresiuni — cel al reacțiilor de apărare a organismului, ele însele extrem de variabile în funcție de indivizi. Cu cât este mai mare prezența substanțelor toxice în viața zilnică, cu atât se înmulțesc nu numai procesele mutagene sau cancerigene proprii fiecăruia, ci și așa-numita sinergie între acestea și felul în care aceste diferite procese interferează cu mecanismele de apărare a organismului.
De menționat că studiul publicat în revista Science a fost sponsorizat de fundații private.
Faptul că statistica în privința cancerului se inscrie, încă o dată, în această sistematică punere la îndoială a efectelor mortale ale riscurilor industriale nu este de mirare. Îngrijorătoare este însă repercusiunea mediatică a unui astfel de articol și efectele sale asupra opiniei publice, în contextul în care epidemia de cancer a luat proporții catastrofale în Franța și pe plan mondial. Între 1984 și 2012, numărul anual de noi cazuri a crescut, în Franța, de la 150.000 la 355.000. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), circa 15 milioane de decese sunt cauzate anual de cancer pe plan mondial, adică aproape un deces la două secunde. În plus, aceste cifre nu reflectă ceea ce se petrece în țările în care o bună parte a populației nu are acces la diagnosticarea cancerului.
Or, cancerul se poate evita, cu condiția eradicării elementelor cancerigene din mediul de lucru, din mediul înconjurător și din consum. Totuși, în sfera epidemiologiei, unii cercetători continuă să elaboreze modele statistice lipsite de sens în raport cu realitatea dramatică a cancerului. Instrumentul matematic utilizat pentru a semăna această incertitudine face ca demersul să pară riguros și obiectiv. Acest lucru face aproape imposibil schimbul de opinii și discuția între muncitori și cetățeni, pe de o parte, victime ale cancerelor asociate expunerii la substanțele toxice și, pe de altă parte, oamenii de știință care jonglează cu cifrele, abstracte și anonime, ale unor cazuri de cancer. Astfel, unii specialiști servesc cauza industriașilor, întărind, prin lucrări științifice publicate, incertitudinea privind legăturile dintre substanțele toxice și cancer.
Odată cu extinderea domeniului chimiei, a sferei nucleare, proliferarea culturilor de organisme modificate genetic, răspândirea nanoparticulelor, riscurile telefoniei mobile și ale altor noi tehnologii, sub acoperirea ‘progresului’, unii industriași și lideri politici ignoră tot mai mult obligația fundamentală de a respecta viața, cu complicitatea celor mai prestigioase instituții științifice. Articolul apărut în Science, în 2 ianuarie, este încă o mărturie în acest sens.
Autoarea articolului apărut în Le Monde, Annie Thébaud-Mony, este sociolog, director de cercetări onorific la Institutul național de sănătate și cercetare medicală (Institut national de la santé et de la recherche médicale), cercetător asociat în cadrul Grupului de interes științific privind cancerele de origine profesională (Groupement d’intéret scientifique sur les cancers professionnels, GISCOP 93) al Université Paris 13. A scris ‘Travailler peut nuire gravement a votre santé’ (La Découverte/Poche, 2008) și ‘La science asservie. Santé publique : les collusions mortiferes entre industriels et chercheurs’, La Découverte, Paris, 2014, potrivit Le Monde.
