Home Social Coplata în sănătate a primit undă verde la Senat

Coplata în sănătate a primit undă verde la Senat

DISTRIBUIŢI

Membrii Comisiei pentru sănătate au adoptat, ieri, raport favorabil la proiectul de lege pentru modificarea și completarea legii privind reforma în domeniul sănătății prin care se instituie coplata pentru unele servicii medicale. Proiectul de lege propus de Guvern, care va fi dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, a primit raport de admitere, fiind înregistrate șase voturi „pentru“ și două voturi „împotrivă“. Potrivit proiectului, coplata este suma care reprezintă plata contribuției bănești a asiguratului, pentru a beneficia de unele servicii medicale din pachetul de servicii de bază, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în cuantumul și condițiile prevăzute în contractul-cadru privind condițiile asigurării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Actul normativ stabilește că vor fi scutiți de la coplată copiii pånă la vårsta de 18 ani, tinerii între 18 și 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenții de liceu, pånă la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenicii sau studenții dacă nu realizează venituri din muncă. Vor fi scutiți de coplată bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății și pensionarii cu venituri numai din pensii de pånă la 700 de lei pe lună.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.