
Unii români speriați de atacurile inconștiente ale unei părți a presei întreținute de medici avizi după publicitate la adresa personalului medical, refuză internarea, tratându-se acasă după scheme de tratament de pe internet. Un astfel de caz pare a fi și cel al Corneliei Catanga.
Jurnalista Mara Bănică a relatat pe contul său de Facebook amănunte despre decesul Corneliei Catanga care era bolnavă de COVID.
„Din păcate, Cornelia Catanga s-a prăpădit. Sunt împietrită, efectiv. Un stop cardiorespirator suprapus cu un Covid a răpus-o, acum o oră, la Spitalul Universitar din Capitală. Dumnezeu să o ierte!”, a scris Mara Bănică pe pagina sa de Facebook vineri dimineaţa, în jurul orei 6,00.
Jurnalista a povestit că Aurel Pădureanu, soţul Corneliei Catanga, a sunat-o imediat după deces.
„M-a sunat plângând, că a murit Cornelia. Nu mi-a venit să cred. Cu greu s-a liniştit şi abia am putut să înţeleg ce s-a înţâmplat. Mi-a povestit că îi era rău,că nu mai putea să respire şi au chemat ambulanţa. La Spital i s-a făcut testul COVID, iar acesta a ieşit pozitiv. Medicii au vrut să o intubeze, dar Cornelia a făcut stop cardiorespirator. Nu a rezistat“, a declarat pentru Antena 3.
Jurnalista a mai afirmat că soţul Corneliei Catanga nu credea în COVID. „Din păcate, Cornelia a stat acasă şi a luat şi ivermectină, din câte am înţeles. Nea Aurel spunea că el nu crede în această boală, că nu crede în Covid. Mereu eu îi spuneam să nu mai gândească aşa…Este cumplit ce s-a întâmplat”, a mai spus jurnalista pentru Antena 3. În vara anului 2019, cântăreaţa de muzică lăutarească a mai fost internată la Spitalul de Urgenţă Floreasca după ce a suferit un infarct. Soţul ei a povestit atunci că a slăbit în jur de 27 de kilograme în doar câteva luni, supărată că fiul său se mutase în America.
„Cornelia Catanga s-a tratat acasă cu ivermectină” ȘI A MURIT, alți bolnavi, MII, au fost tratați în spitale dă medicii dăștepți ai Sistemului plătiți cu 500 dă euroi în plus pă lună, cu tratamentul dă Protocol dăștept arahatist opus oficial ivermectinei, ȘI AU MURIT. Care-i diferența? Aaaaaaa, că ăia morți în spitale au fost legați de paturi, și că după deces au fost băgați direct în saci de plastic negri, ca în filmele americane cu mafioți, și înmormântați fără să-i mai vază nimeni la față?!
Probabil vor apare si alte cazuri, foarte curand, in care decedatul a stat acasa si s-a tratat cu Ivermectina. Era de asteptat. Tratamentul este ieftin, nu este convenabil.
Eu am un cunoscut caruia i-a murit tatal de COVID dupa care la doua zile s-a sintit si el rau su l-a luat salvarea de acasa tot bolnav de COVID(in casa locuiesc mai multe persoane) nici dupa primul caz nici dupa al doilea nu li s-a facut testul covid celorlalti oameni care locuiesc in aceiasi casa,ori asta nu este normal;aici unde locuiesc eu daca un om a avut contact direct cu un bolnav care a fost gasit cu COVID omul este obligat sa anunte si i se face testul COVID gratuit bineinteles,daca locuieste in aceasi casa nici nu se discuta pentru ca asa spun medici ca se evita raspandirea virusului,nu doar asa dar lucrul asta este ceva elementar.
Am o intrebare pentru”Curentul”in Romania nu se face asa ceva tot gratuit si obligatoriu sau a fost o omisiune a celor din judetul care nu i-au facut testul intregi familii,caci daca nici in cazuri dastea nu i se face testul gratuit intregi familii care are un bolnav COVID atunci sa nu spuna cineva ca in Romania este un comandament care lupta contra raspandiri virusului printre oameni.
Nu se face testul tuturor membrilor familiei, doar îi izolează pe toți care locuiesc în aceeași gospodărie cu o persoană confirmată pozitiv. Se consideră că pozitiv sau negativ, trebuie să se izoleze deci nu i se mai face testul nici măcar pentru statistică.
Asta inseamna ca medici sunt prosti rau de tot sau inconstienti;si aici la noi restul familiei dintr-o casa se carantineaza iar daca cineva din famile munceste ala primeste concediu medical deci nu iese nimeni din casa dar testul il fac medici si nu dala rapid ci probele luate se duc la un laborator autorizat de regula cel mai apropiat,nu tu medic stii ca din familia aia ai luat un bolnav COVID si nu faci testul pentru restul familiei cu toate ca sunt sanse foarte mari ca si un alt membru al familiei sa fie bolnav,pai mai medicilor idioti nu spuneti voi despre COVID ca un om infectat cu cat ajunge mai repede la spital cu atat are sanse mai mari sa scape ca sa nu mai spun ca si si cheltuielile de spitalizare sunt mai mici.
MARI PROSTI SUNTETI MAI”SPECIALISTILOR”.