Home Social Crizele cardiace pot fi fatale dacă se produc dimineața

Crizele cardiace pot fi fatale dacă se produc dimineața

DISTRIBUIŢI

Un infarct produs dimineața riscă să fie mai grav decåt unul care are loc seara, potrivit unui studiu publicat online de revista britanică „Heart Journal“ al grupului British Medical Journal.
Se știe de mult timp că ritmul biologic influențează multe procese cardiovasculare ca, de pildă, presiunea sanguină, ritmul cardiac și incidența atacurilor cardiace, care au tendința să se producă mai frecvent în momentul în care persoana se trezește.
Cercetători madrileni, conduși de Dr Borja Ibanez, de la Centrul Național pentru Cercetare Cardiovasculară (CNIC), au căutat să stabilească ce impact poate avea momentul atacului asupra extinderii afecțiunii pe care o antrenează și în special asupra țesuturilor rămase inerte printr-o întrerupere prelungită a afluxului de sånge.
Pentru a o măsura, ei au studiat nivelurile unei enzime în sångele a 811 pacienți admiși în unitatea pentru îngrijiri coronariene a spitalului San Carlos din Madrid, între 2003-2009.
Pacienții care aveau o cantitate mai mare de țesuturi distruse – ceea ce este cu atåt mai grav pentru persoana afectată – erau cei care suferiseră un infarct între ora 6 dimineața și amiază, la care nivelul enzimelor era superior cu 21% celui al pacienților afectați între ora 18 și miezul nopții.
Dintre cei 811 pacienți, 269 avuseseră un atac între ora 6 și amiază, 240 între amiază și ora 18, iar 161 între ora 18 și miezul nopții.
Astfel de rezultate – dacă se confirmă – îi pot ajuta pe cercetători să facă tratamentele mai eficiente.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.