Home Social Cum i-a linistit Guvernul pe profesori

Cum i-a linistit Guvernul pe profesori

DISTRIBUIŢI

Sansele unor ample miscari de protest in invatamant sunt, in actuala conjunctura, din ce in ce mai mici, daca nu chiar inexistente.

Primul motiv rezida in protocolul cu Guvernul si acceptat de trei dintre marile confederatii sindicale din Educatie. Se pare ca – pe termen scurt – cele trei federatii sindicale din invatamant care au semnat protocolul cu Guvernul au castigat destul de putin, din punct de vedere financiar. Actul respectiv aduce – la o prima privire – a compromis si nicidecum a solutionare efectiva a problemelor materiale cu care se confrunta personalul didactic. Dar perspectivele generate de unele clauze din protocol le-ar putea asigura (daca vor fi aplicate…) angajatilor din invatamant un standard relativ favorizant, fata de ceilalti bugetari: in cazul in care proiectul de lege privind salarizarea bugetarilor va avea un capitol distinct, destinat salariatilor din Educatie, si vor fi rediscutate facilitatile pe cale de a fi pierdute (sporul de zona, de deplasare etc.), abia atunci se va putea spune ca protocolul a folosit. Insa mai este ceva timp pana atunci si multe cadre didactice ar fi preferat ca – in loc de semnaturi pe protocol – sa primeasca ceva mai palpabil acum, si nu spre sfarsitul anului.

Al doilea motiv este mult mai simplu de explicat: salariatii din invatamant sunt deja prea saraci pentru a-si mai permite o -vacanta- neplatita…

Protocolul semnat de Ministerul Educatiei si Cercetarii cu trei dintre cele patru confederatii sindicale din invatamant aduce – la o prima privire – a compromis, si nicidecum a solutionare efectiva a problemelor materiale cu care se confrunta personalul didactic. Practic, singurul castig major pare cresterea salariala de 5%, care face ca angajatii din invatamant sa fie categoria de bugetari cu cea mai mare crestere salariala din acest an. Astfel, salariile cadrelor didactice si cele ale personalului didactic auxiliar vor creste cu 33% anul acesta, fiind asigurata o majorare cu 13% peste rata inflatiei.

Dar protocolul aduce in lumina si alte perspective, care – daca vor fi respectate atat din punctul de vedere al continutului, cat si ca termen – ar putea aduce o ameliorare majora a vietii dascalilor. -In acest protocol exista mult mai multe elemente favorabile noua, de care ne vom putea folosi in etapa urmatoare, printre acestea numarandu-se si renegocierea noii legi a salarizarii bugetarilor-, precizeaza liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea. Mentionam ca legea cu pricina trebuie sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2003. -In principiu, nu suntem multumiti. Si mi se pare normal sa avem acest sentiment. Oricum, este un prim pas spre reconsiderarea statutului social al cadrului didactic. Dar, daca nu urmeaza si celalalt pas promis de Guvern – si asumat prin protocol -, respectiv renegocierea unei noi legi a salarizarii pana la sfarsitul anului, rediscutarea sporului de zona – pana la 1 septembrie, firesc ca actiunile noastre vor reintra pe fagasul ?çnormal?ê de pana acum; proteste si alte asemenea actiuni, mult mai ample decat cele de pana acum…-, a adaugat Cornea.

Cel putin, din punctul de vedere al FSLI, butoiul cu pulbere pe care sta Educatia a fost doar mutat ceva mai departe de flacara. Aceeasi nemultumire persista si in randul celorlalte doua federatii semnatare, Federatia Educatiei Nationale si -Alma Mater-.

In schimb, Federatia Sindicatelor Independente din Invatamant -Spiru Haret- a fost mai neincrezatoare in ceea ce priveste efectele protocolulului, refuzand semnarea acestuia. -Suntem convinsi ca se puteau face mai multe pentru sindicalistul din invatamant-, afirma liderul -Spiru Haret-, Gheorghe Isvoranu.

Deocamdata, un lucru este cert: greva este departe de Educatie. Si din cauza ca dascalii sunt prea saraci pentru a-si permite o perioada – cat de mica – de -concediu fara plata-…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.