Institutul Național de Statistică a dat publicității evoluţia câştigului salarial mediu net între lunile martie 2017 și martie 2018. Conform precizărilor făcute de INS, câştigul salarial nominal comunicat cuprinde salariile, respectiv drepturile în bani şi în natură cuvenite salariaţilor pentru munca efectiv prestată (inclusiv pentru timpul lucrat suplimentar) potrivit formei de salarizare aplicată, sporurile şi indemnizaţiile acordate ca procent din salariu sau în sume fixe, alte adaosuri la salarii potrivit legii, sumele plătite pentru timpul nelucrat (indemnizaţiile pentru concediile de odihnă şi studii, zile de sărbătoare şi alte zile libere, sumele plătite din fondul de salarii pentru concediile medicale), premiile, primele de vacanţă şi alte sume plătite din fondul de salarii conform actelor normative sau contractelor colective de muncă, sumele plătite din profitul net şi alte fonduri (inclusiv contravaloarea tichetelor de masă).
Începând cu luna ianuarie 2018 eşantionul cuprinde circa 23.500 unităţi economico-sociale. Unităţile din „sectorul bugetar” sunt cuprinse exhaustiv în cercetare, excepţie făcând unităţile administraţiei publice locale pentru care datele la nivelul consiliilor locale comunale se culeg pe bază de eşantion reprezentativ la nivel de judeţ (cca. 820 de unităţi). Pentru sectorul economic, au fost incluse în cercetare unităţile cu 4 salariaţi şi peste, care reprezintă 90,66% din numărul total al salariaţilor din acest sector.
Astfel, pentru câștigurile salariale NETE, în luna martie 2018 față de Februarie 2018 cea mai mare creștere s-a înregistrat în Sănătate și asistență socială de 22,28%, urmată de Învățământ cu 18,36%, Intermedieri financiare și asigurări de 12.68% și IT cu 9,05%.
Creșterea pentru câștigurile salariale NETE, în luna martie 2018 față de martie 2017 este și mai spectaculoasă în Sănătate și asistență socială de 27,98%, urmată de Cercetare-dezvoltare cu 20,02% și Învățământ cu 19%, Intermedieri financiare și asigurări de 17.10% și Administrație publică cu 16,93%.
Tabelul conține datele publicate de INS.
Cei 25% trecerea de la angajator la angajat, se regaseste acolo. Ca si salar net, cresterea a fost de maxim 4%. Explicati cand postati aceste statistici- este salariul Brut, nu net, ce este impozitat cu 40% si se pleaca de la debutant pana la cel ce are vechime peste 25 ani cu gradatia 5
Așa cum spune și titlul tabelului este vorba de CÂȘTIGURI NETE!
SI DA, PILONUL II DE PENSII VA FI DESFIINTAT DE CEI DOI SEFI AI PARTIDULUI. NU „SE VA DESFIINTA”, ASA SINGUR.
SI DA, MAI NOCIV DECAT DRAGNEA ESTE TARICEANU. SI MAI NOCIV ESTE TUDOREL.
SI DA, DIAVOLII SUNT CEI CARE AU PUS IN MISCARE TOATA TEVATURA ASTA. VA SPUNE CEAUSESCU CINE SUNT.