Tinerii care anul acesta vor da bacalaureatul nu trebuie să-și mai facă probleme că dascălii lor ar putea intra în grevă, astfel încåt să le încurce înscrirea la facultăți. Senatorii au decis, ieri, că personalul didactic poate declara grevă cu condiția de a asigura desfășurarea continuă a proceselor de evaluare națională din ultima clasă de gimnaziu, respectiv a examenului național de Bacalaureat, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.
Ei au adoptat, în acest sens, un amendament al președintelui Comisiei pentru învățămånt, Mihail Hărdău, la propunerea legislativă pentru completarea Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Amendamentul a fost însușit de Comisia pentru muncă a Senatului, sesizată în fond, care a recomandat plenului adoptarea inițiativei legislative.
În varianta inițială, propunerea legislativă propunea completarea Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă cu prevederera potrivit căreia personalul didactic poate declara grevă cu condiția de a asigura desfășurarea continuă a proceselor de evaluare națională din ultima clasă de gimnaziu, respectiv a examenului național de bacalaureat, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.
Actul normativ, care a fost adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, a fost elaborat de un grup de senatori PDL, printre care Petru Bașa, Vasile Blaga, Mircea Cinteză, Constantin Dumitru, Radu F. Alexandru, Alexandru Pereș, Mihail Hărdău, Cristian Rădulescu și Iulian Urban.
Proiectul a fost adoptat cu 43 de voturi „pentru“ și 37 voturi „împotrivă“.
Încercånd să „șantajeze“ din nou tinerii și populația cu greve senatorii PSD s-au pronunțat, la dezbateri, pentru respingerea inițiativei legislative.
Home Social Decizie: Profesorii trebuie să asigure desfășurarea normală a bacalaureatului chiar și în...