Peste 35% dintre deţinuţi revin în penitenciare în primii doi ani de la ieşirea din închisoare, deoarece nu reuşesc să se integreze în societate în condiţiile în care, de cele mai multe ori, nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, relevă datele statistice la nivel naţional prezentate la Deva cu prilejul simpozionului ‘Reintegrarea socială a foştilor deţinuţi- calea spre o comunitate mai sigură’, organizat de Penitenciarul Bârcea Mare.
Specialiştii din cadrul penitenciarului – ofiţeri cu probleme de reintegrare socială, psihologi, dar şi reprezentanţi ai bisericilor din România au arătat că pentru reinserţia socială a foştilor deţinuţi este necesară implicarea directă a comunităţii, în sensul de a sprijini aceste persoane, la eliberarea din penitenciar, ca să nu mai ajungă înapoi după gratii.
‘Trebuie să punem accentul pe implicarea comunităţii, care are un rol esenţial de a reintegra fostele persoane care au trecut prin sistemul penitenciar. Marea majoritate a acestor persoane se confruntă cu lipsa unor mijloace de subzistenţă, plecând de la dificultatea pe care o întâmpină în a-şi găsi un loc de muncă şi greutăţile din familie, în sensul că în perioada cât a stat în detenţie a fost întreţinut de familie, iar aceasta şi-a împuţinat mijloacele de subzistenţă şi nu-l mai poate ajuta. Or el (fostul deţinut, n.r.), dacă nu poate să-şi găsească un loc de muncă, să-şi sprijine, la rândul său, familia, apar problemele’, a declarat directorul adjunct cu probleme de reintegrare socială al Penitenciarului Bârcea Mare, comisarul şef Doru Aparaschivei.
Conform datelor statistice, din cele 33.000 de persoane care execută acum o pedeapsă privativă de libertate, circa 9.000 vor fi puse în libertate în acest an. Se estimează că, în lipsa unor măsuri de reinserţie socială, în următorii trei ani mai mult de jumătate dintre foştii deţinuţi eliberaţi în 2014 ar putea săvârşi o nouă infracţiune care i-ar putea aduce, din nou, în închisoare.
Specialiştii au apreciat că primii doi ani de la eliberarea din penitenciar sunt cei mai grei pentru un fost deţinut. Astfel, rata de reîncarcerare după doi ani de la eliberare din penitenciar este de 35-40%, relevă datele prezentate în cadrul seminarului.
În cadrul simpozionului au fost prezentate mai multe exemple de succes, datorate implicării, în principal, a bisericilor neoprotestante, care au reuşit să schimbe percepţia unor deţinuţi despre faptele pe care le-au comis şi i-au determinat să ia viaţa de la capăt. Un fost deţinut care a fost condamnat pentru omor lucrează acum şi este apreciat la o firmă din Petroşani, iar un altul, ce fusese închis de cinci ori pentru furt, a reuşit să-şi întemeieze o familie şi să-şi clădească o nouă viaţă în oraşul italian Udine.