Medicul Cristian Gheorghe Bellu Bengescu a fost reținut, marți, pentru 24 de ore, pentru „săvârșirea infracțiunii de prescriere fără drept de droguri de mare risc, în formă continuată”.
„Din materialul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că, în scopul obținerii de foloase materiale necuvenite, inculpatul (…) a prescris unui pacient, într-o perioadă de 27 de zile, un tratament de substituție cu droguri de mare risc în cuantum de 6840 de comprimate Sintalgon de 2,5 mg, deși tratamentul necesar pacientului, conform fișei medicale, era în cuantum de 2280 de comprimate pentru o perioadă de 30 de zile”, informează un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), remis marți CURENTUL.
Potrivit procurorilor, față de medicul inculpat există suspiciunea rezonabilă că, în schimbul rețetelor, a primit 600 de lei, astfel: suma de 300 de lei — în data de 11 noiembrie și 300 de lei — în data de 17 noiembrie, când, de altfel, „a și fost prins în flagrant imediat după ce a prescris mai multe comprimate de Metadonă — Sintalgon și a primit banii”.
„Precizăm că Metadona — Sintalgon este folosită în cazul tratamentului pentru dependența de heroină, fiind decontată din bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, iar prin prescrierea fără a fi necesară din punct de vedere medical, substanța a fost deturnată din circuitul licit”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
Procurorii DIICOT București au solicitat marți judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București arestarea preventivă a inculpatului Cristian Gheorghe Bellu Bengescu, pe o perioadă de 30 de zile.