60 de dinozauri în mărime naturală vor invada Clujul în cadrul unei expoziții educative. Cel mai mare exponat va avea peste patru metri înălțime și cåntărește două tone, transmite Mediafax. Expoziția este realizată de o firmă din Austria care organizează astfel de prezentări itinerante în mai multe state europene. Organizatorul expoziției, Kozak Zoltan, a declarat că expoziția va fi deschisă pånă în 27 februarie, fiind încheiat un parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj pentru atragerea cåt mai multor vizitatori din råndul copiilor de grădiniță și al elevilor.
„Expoziția dinozaurilor este una educativă. Avem 60 de machete de dinozauri în mărime naturală, realizate în Germania din fibră de sticlă, după o rețetă japoneză. Cea mai mare machetă aparține unui Tyrannosaurus Rex și are 4,2 metri înălțime, 17 metri lungime și o greutate de două tone. Avem încheiat un parteneriat cu Primăria și cu ISJ pentru atragerea cåt mai multor vizitatori copii“, a spus Kozak.
Printre machetele de mari dimensiuni expuse se numără cele de Apatosaur sau Mamut, dar este prezentată și o machetă de Psitacossaurus, care măsoară doar 90 de centimetri înălțime.
În cadrul expoziției, vizitatorii pot urmări și filme documentare despre dinozauri, iar pentru copii a fost amenajată o groapă cu nisip în care aceștia pot descoperi imitații din plastic de oase de dinozaur.
„Copiii au la dispoziție pensule cu care pot descoperi oase de dinozaur. Vom organiza și un concurs de desene pentru cei mici, iar cele mai reușite desene cu dinozauri vor fi recompensate cu premii“, a afirmat Kozak.
Exponatele, unele demontabile, au fost aduse la Cluj din Germania, de la Magdenburg, cu șapte TIR-uri.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane