Reprezentanții TAROM estimează că nu va exista conflict de muncă în companie, chiar dacă sindicatul personalului tehnic a depus la ITM un preaviz în acest sens, iar majorările salariale solicitate nu vor putea fi acordate, atât timp cât societatea se află pe pierderi.
„Deocamdată, după părerea mea și a majorității colegilor mei, nu vom avea conflict de muncă. Chiar dacă acest preaviz de conflict de muncă a fost depus la ITM, nu înseamnă că se va dezvolta într-un conflict de muncă”, a declarat marți directorul comercial al TAROM, Silvia Columb.
Ea a subliniat că acela care a deschis conflictul de muncă este sindicatul personalului tehnic, și nu personalul navigant. „Nu este vorba despre personalul navigant, ci despre sindicatul personalului tehnic. Deci nu are legătură cu personalul navigant care face parte din Federația Sindicală care continuă negocierile. Și, oricum, continuăm negocierile. Avem posibilitatea să o facem zi de zi până la sfârșitul anului”, a precizat reprezentantul TAROM.
Potrivit Silviei Columb, personalul tehnic solicită majorări salariale pe care compania nu și le poate permite ținând cont că încă înregistrează pierderi și se dorește o reducere a acestora anul viitor.
„O creștere de obligații financiare este greu de conceput”, a subliniat Silvia Columb.
Sindicatul care a depus preavizul de conflict de muncă a notificat compania și urmează o mediere în următoarele zile care va avea loc la ITM. Silvia Columb a adăugat că este vorba despre 700 de angajați din 2.100 ai companiei.
Sindicatele TAROM, afiliate la Federația Națională a Sindicatelor din Porturi, au declanșat conflictul de muncă, cerând respectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă semnat în luna septembrie cu reprezentanții conducerii, a declarat marți pentru AGERPRES Aurel Curdov, președintele Sindicatului Național Tehnic TAROM (SNTT).
„Am decis să declanșăm conflictul de muncă pentru că vrem să fie respectate prevederile Contractului Colectiv de Muncă semnat în luna septembrie cu reprezentanții conducerii. Acest contract nu a fost înregistrat încă de Inspectoratul Teritorial de Muncă, sub motivația că ar fi existat niște contestații depuse de sindicatele piloților. Însă, conform legii, dacă la nivelul unei unități contractul este semnat de 50 la sută plus unul dintre angajați, atunci contractul poate fi înregistrat”, a spus Aurel Curdov.
Potrivit acestuia, în momentul de față conducerea TAROM nu mai recunoaște prevederile Contractului Colectiv de Muncă semnat în luna septembrie.