Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) acţionează pentru a noua oară în instanţă Universitatea „Cuza”. Motivul îl constituie introducerea unor criterii discriminatorii pentru studenţii care doresc să acceadă la funcţia de student reprezentant în structurile de conducere ale instituţiei.
Prin mult-contestata variantă a Statutului Studentului, care a fost adoptată de Senatul Universităţii „Cuza” în ianuarie anul trecut, au fost introduse o serie de criterii discriminatorii pentru studenţii reprezentanţi. Aceştia sunt obligaţi să aibă minimum media 8 (opt) şi să nu aibă restanţe pentru a-şi putea reprezenta colegii în Senatul Universităţii şi în consiliile facultăţilor.
Reglementarea respectivă, care se regăseşte la art. 7 alin. 3 din Statutul Studentului în forma adoptată de Senat, încalcă în mod flagrant Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 care prevede prin art. 203 aliniatul 4 că „statutul de student reprezentant nu poate fi condiţionat de conducerea universităţii”. Mai mult, se încalcă prevederile OG 137/2000 care interzice orice formă discriminare.
„Conducerea Universităţii trebuie să respecte legea! O asemenea situaţie nu a fost întâlnită în cazul altor instituţii de învăţământ superior. Prin această prevedere ilegală introdusă de conducere se doreşte limitarea accesului studenţilor la funcţiile de reprezentare cât şi impunerea unui control asupra studenţilor reprezentanţi în situaţia în care aceştia ar deveni incomozi şi ar contesta anumite decizii” a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS IAŞI.