Politisti, procurori si reprezentanti ai rectoratelor, impreuna cu reprezentanti ai studentilor vor identifica si sanctiona, incepand din aceasta toamna, abuzurile din mediul universitar. Dupa degringolada din timpul examenelor de capacitate si bacalaureat, studentii au pus la cale un sistem care, spera ei, ii va face pe ilegalisti sa renunte la spaga de la examene, la cazarea in camine, precum si la abuzurile sexuale.
Proiectul are la baza un model ce a functionat anul trecut in centrul universitar Craiova si este pus la punct de reprezentantii Uniunii Nationale a Studentilor din Romania (UNSR). Poreclit de studenti -DNA-ul studentesc-, proiectul a prins foarte repede atat in randul universitarilor, cat si la nivelul reprezentantilor Ministerului Educatiei. Acestia din urma sustin ca vor sprijini orice initiativa a studentilor de a organiza flagrante profesorilor care cer sau iau mita si apoi vor trimite justitiei cazurile. -O sa ii sustin in proiectul acesta, pentru ca acolo unde sunt nereguli, ele trebuie sa fie cunoscute pentru a putea fi sanctionate. Daca ei se implica in rezolvarea unor probleme pe care nimeni nu si le doreste in universitate, atunci de ce nu i-am sprijini, ca sa ii putem pedepsi pe vinovati si, in felul acesta, sa ii descurajam in viitor pe cei care ar mai fi in stare de asemenea fapte urate-, declara Ecaterina Andronescu, presedinta consiliului rectorilor.
Pana acum, programul era restrans doar pe cazarile studentesti, pe cand anul acesta se va urmari -tot ce inseamna coruptie si abuzuri in sistemul universitar-.
De la spaga pentru examene, la abuzurile sexuale
-Proiectul a venit in urma a nenumarate semnale de coruptie in mediul universitar. Toata lumea stie despre spagile ce se dau, insa nimeni nu a luat masuri. Obiectivul nostru este de a crea o presiune asupra celor care sunt responsabili de neregulile din sistemul universitar-, afirma presedintele UNSR, Florentin Gust. Incepand cu noul an universitar, in fiecare centru din tara va exista o comisie alcatuita din reprezentanti ai studentilor, rectoratului, politiei si parchetului, precum si reprezentanti ai presei, comisie la care studentii sa poata veni si reclama abuzurile si fenomenele de coruptie universitara. -Noi vom face comisia la nivel central in maxim doua trei saptamani, dupa aceea se vor stabili si normele pentru comisiile de la nivel local. Noi chiar vroiam sa ii dam drumul pe 15 -20 septembrie, cand incep cazarile studentesti. Proiectul va cuprinde verificarea cazarilor, iar pe de alta parte, tot ce inseamna abuzuri, atat sexuale, cat si cereri de spaga pentru examene sau orice alta neregula depistata in sistemul de invatamant-, mai precizeaza Florentin Gust.
Pana in prezent, o parte din centrele universitare si-au rezolvat problemele din punctul de vedere al administratorului. Astfel, Ecaterina Andronescu spune ca -administratorul nu mai poate sa decida cine intra in camin. Decide conducerea facultatii si comitetul de camin. Daca incearca sa vanda, noi trebuie sa aflam, il sanctionam si nu il mai primim niciodata in camin. Asa ii vom descuraja si pe altii-. Proiectul se doreste a avea mare impact in ceea ce priveste examenele din timpul sesiunilor. -Daca exista studenti sau profesori care se preteaza la asemenea lucruri, iar comisia ne ajuta sa aflam, foarte bine, luam masurile cele mai drastice-, conchide Andronescu.