Doar opt institutii publice din 200 verificate in Bucuresti sunt accesibilizate pentru persoanele cu dizabilitati. Acesta a fost rezultatul controalelor realizate de oameni din scaunul rulant in timpul campaniei -Pune-te in locul meu-, desfasurata in perioada 3-10 decembrie in sase orase mari din tara.
Parcari accesibilizate, rampe la intrare, acces liber in interior si grup sanitar special amenajat sunt principalele cerinte pe care trebuie sa le indeplineasca orice institutie publica pentru a asigura si accesul acelor oameni care depind de un scaun cu rotile. Numarul celor care au tinut cont de toate aceste conditii este extrem de redus. Astfel, doar patru hoteluri din Capitala au respectat toate cerintele si au amenajat camere speciale. In plus, si modalitatile de petrecere a timpului liber pentru oamenii din fotoliile rulante sunt extrem de reduse. Din multitudinea de muzee, doar Muzeul National de Arta poate fi vizitat si de persoanele cu handicap si asta chiar daca toate institutiile si mai bine de jumatate din persoanele chestionate pe strada stiu ca exista o lege care ii obliga sa faciliteze accesul cetatenilor cu dizabilitati. In Romania sunt inregistrati peste 400.000 de oameni care se incadreaza intr-un grad de handicap, insa numarul real este cu mult mai mare.