De la București la Ovindoli e cale lungă. Vreo 2600 de kilometri ca distanță, mai întâi. Apoi, primul este o metropolă de două milioane de români și capitala României; Ovindoli în schimb e un sătuc din centrul Italiei, la 1400 de metri, cu 10 români și câțiva italieni, localitate cunoscută mai ales pentru pârtiile de schi unde iarna se adună lume multă.
De câtva timp însă locul este animat de un personaj cu totul deosebit: preotul catolic român don Elvis. Da, ați citit bine: Don Elvis. Pentru că dacă am întreba în sat de părintele Antoniu Petrescu, (pe numele din buletin) mai nimeni nu ar ști să ne răspundă scrie Cristi Merchea în Ziarul Emigrantul
Părintele Antoniu Petrescu, don Elvis, este un personaj bine cunoscut nu numai aici. Faima omului care dimineața merge la slujbă, îmbrăcat în straiele slujitorului Domnului iar în timpul liber filmează videoclipuri cu muzica sa de suflet, country sau personalizează imaginea regelui rock and roll-ului, Elvis Presley, a depășit demult granițele satului sau ale Italiei. Canalele de televiziune din România și din alte părți ale lumii, dar mai ales cele din Italia, s-au întrecut în a-l invita la emisiunile lor. Nu găsești în fiecare zi un preot cu harul lui Dumnezeu și pe cel al muzicii country în aceași trup. Talentul său îmbinat cu meseria de preot, modul puțin excentric de a se prezenta au construit un personaj în care se regăsește mănușă. Iar muzica lui don Elvis mii e vizualizări pe Youtube.
Cristi Merchea a mers la Ovindoli pentru a-l cunoaște mai bine pe preotul-artist român despre care vorbește multă lume și pentru a afla povestea sa:
– Cum e să fii și preot și artist?
– Important este să nu pierzi din vedere ceea ce ești ca persoană, ca preot, care este rolul tău, funcția ta, datoria… Eu cred că amândouă se completează. Eu nu văd nici o contradicție între a fi preot și artist.
– De când ați venit la biserică și ați început să slujiți simțiti că oamenii sunt mai apropiați de biserică? Vin cu plăcere pentru că știu că …
– Atenție. Nu vreau să confundăm lucrurile. Eu nu vreau să spun că lumea este mai apropiată pentru că a venit don Elvis, pentru că este un personaj cunoscut la nivel național sau internațional. Sau pentru că eu sunt bun artist. Nu. Lumea vine la biserică să se roage și eu îi ofer tot ceea ce știu mai bine pentru a face ca slujba să fie slujbă (clopotele tocmai bat ora exactă în liniștea deplină din acest sat pierdut în munți).
– Prezența dumneavoastră a influențat pozitiv comunitatea de aici?
– Da. Am încercat, prin toate interviurile, piesele mele, clipurile și tot ceea ce am făcut să pun în valoare peisajele, satul, locurile superbe din jur, oamenii … Acestea sunt și secretele artistului pentru a mulțumi toată lumea. Muzica la rândul ei îngrijește sufletul: emoționează, te transportă într-o altă dimensiune plăcută.
– Mai marii bisericii au avut ceva împotriva dumneavoastră? Sigur au aflat că aici e un preot un pic ieșit din tipare.
– Desigur, la început impactul a fost sceptic, rece, rezervat. După care, după ce au cnstatat că nu este nimic rău și aberant în ceea ce fac sau în contradicție cu activitatea și datoria mea de preot, m-au lăsat în pace. Important este ceea ce ești tu ca persoană și nu ceea ce porți pe tine. Dacă tu ești la locul tău, respecți lumea, îți faci datoria în biserică, lumea vine să se roage. Eu ofer mereu disponibiltatea mea și-i fac să vină cu drag. Biserica este mereu plină, am mulți copii care mă înconjoară, mă ajută la serviciul liturgic. În timpul liber mergem cu ei cu caii, facem excursii, activități recreative.
– Nu ați avut emoții când ați ales să mergeți pe ambele căi: muzica și religia?
– Nuu, absolut. Eu mă prezint cum sunt. Nu mi-am făcut niciodată probleme. Muzica nu a făcut niciodată rău. De ce să am complexe? Eu sunt așa cum sunt: natural, deschis… Cine nu mă acceptă are o problemă a sa.
– Cum vă aranjați părul înainte de slujbă?
– Azi ați venit chiar în ziua când mi-am aranjat părul la coafor.
– ”Nu contează cât de lung ai părul/ Iportant e cum și cât gândești” spune un cântec românesc.
– Sunt de acord cu cine a spus asta. Nu prea mai am contacte cu România dar felicit pe cel ce a creat aceste versuri. Merg câteodată: mai am un frate la București și pe mama. Îmi fac vacanțele, câte o săptămână să vad ce nu am văzut sau ce s-a mai făcut.
HOME OF DON ELVIS
Casa e una aranjată în stil american, cu chitara și drapelul SUA în curte, cu plăcuța de la intrae ovală, metalică pe care scrie don Elvis … Și la Avezzano, la catedrala din centru, pe ușa de la intrarea din spate, tronează o plachetă pe care stă scris cu litere de mână, într-o frumoasă ortografie: HOME OF DON ELVIS. Nu e oricine don Elvis aici și asta se vede. Culorile tari, simplitatea americană a anilor 60, sunt animate de prietenul Max, (instructor de ski și prima persoană cunoscută aici de preotul român) și de muzica country pe care ne-o fredonează anfitrionul nostru. Youtube este plin de clipurile sale și cine vrea cu adevărat să cunoască talentul preotuui român, invitat de-a lungul timpului la mai toate canalele nationale italienești, nu trebuie să facă altceva decât să intre aici sau să vină la Ovindoli și să-l asculte live.
– De ce Elvis?
– Eee, pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Nu? Am început cu el până în 2010 când am personificat artistul. După aceea am mai crescut, am mai schimbat ritmul, m-am aplecat peste muzica country care mă caracterizează și în care mă găsesc foarte bine. L-am cam lăsat acasă pe Elvis.
– Și totuși pe casa parohială scrie ”don Elvis”.
– Da, pentru că așa m-am lansat, așa am fost cunoscut și am continuat cu acest nume de artă pentru că mi se pare ”apropiat”.
– Și enoriașii vă recunosc ca ”don Elvis”?
– Exact. Foarte mulți mă cunosc așa, nu numai enoriașii, ca don Elvis. Dacă întrebi: cine este don Antonio Petrescu? Nu-l cunoaște nimeni. Mie îmi place. Nu sună rău. Am creat acest personaj și vreau să continui cu don Elvis. Dincolo de ceea ce cânt, de alegerile artistice pe care le voi face în viitor.
Îmbrăcat în geaca lui Elvis, muzica răsună în inimile și atmosfera casei lui don Elvis. Suntem transportați, așa cum ne-a spus mai înainte.
– De cât timp cântați la chitară?
– De foarte mulți ani, de când eram mic. Mult timp. Am învățat de la fratele meu mai mare. Am exersat și m-am perfecționat și aici, în Italia. Cânt la chitară și pian.
– Vocația pentru biserică?
– E o poveste lungă acea a laturei spirituale. Sunt cei care cred, sunt cei care nu cred povestea mea… Eu o povestesc așa cum am trăit-o. Îmi amintesc că eram mic, la București, și nu prea eram eu de biserică. Chiar deloc. Fratele meu era mai religios, mergea mereu la biserică. Și la un moment dat mi-a spus: – De ce nu te rogi și tu? Hai, roagă-te la Sfântul Anton să-ți facă și ție o minune. Eu normal, nu credeam așa ceva.
Nu, nu. Tu trebuie în fiecare marți să te rogi la el că-ți îndeplinește dorințele mi-a repetat. Eu l-am ispitit atunci. Zic hai, să-l mulțumesc pe frate-meu, și-i spun Sfântului Anton … ce să-i cer eu?…
În acea perioadă îmi plăcea mult Elvis. Mergeam la cinema să văd filmele lui. Pe atunci nu erau decât două ore de program la televizor, vă aduceți aminte. Și atunci, zic și eu: să-l văd la televizor pe Elvis. Asta i-am cerut sfântului Anton.
Între timp, lucrurile au mers înainte, m-am luat cu jocurile copilăriei … Faptul stă că duminică eram acasă și mă uitam la televizor și, deodată, pe ecran, Elvis! Am început să strig prin casă: MINUNE! MINUNE!
Ei bine, acest fapt m-a apropiat. Am început să cred. Mai din curiozitate, mai să-l mulțumesc pe frate-meu … încet-încet am început să fiu atras de această realitate.
Nu eram convins pentru că eram copil dar a fost un mic semn care m-a făcut să ajung preot.
– Ce vă doriți de la viitor? Ce vă rugați la Sfântul Anton?
– Nu mai am minuni de cerut dar vreau să merg pe drumul vocației mele cultivând și această activitate artistică. Nu am planuri mari deocamdată. În general, de la biserică mă aștept la o mai mare deschidere. Sunt multe de spus în această direcție: celibatul preoților, împărtășania celor divorțați …
– Un mesaj preoților?
– Mai întâi de toate, nimeni nu are dreptul de a judeca o persoană. Ori, înainte de a o face, cel care va judeca va trebui să cunoască acea persoană. Cine este, ce calități are … să nu se oprească la ceea ce văd. Să treacă dincolo. Cea mai bună modalitate de a cunoaște o persoană este aceea de a o iubi, de a o accepta în viața ta așa cum este: cu calități și defecte. Eu cred că muzica sau felul în care apar nu a scandalizat pe nimeni. Sunt alte lucruri mult mai grave. Muzica unește, apropie, ne face să ne simțim bine pe noi și pe cei din jur.
Iată-l pe Don Elvis cântând:
{youtube}Mgslwg7_n2Q{/youtube}
