Home Social Dorin Florea acuza Romgaz de spalare de bani

Dorin Florea acuza Romgaz de spalare de bani

DISTRIBUIŢI

Romgaz a demarat in urma cu mai multi ani construirea unei baze sportive unica in Europa. Lucrarile au fost stopate din lipsa de fonduri dupa ce in baza au fost bagate 6,5 milioane de euro. Primarul de la Targu-Mures, Dorin Florea, acuza atat guvernele PSD cat si pe taranisti ca au sustinut proiectul care a inghitit bani din banii publici si cere transferarea bazei in proprietatea municipalitatii.

Disputele pe marginea bazei sportive a Romgaz de la Targu-Mures au pornit imediat dupa ce Romgaz a incetat lucarile, Dorin Florea, primarul municipiului Targu-Mures, solicitand in mod repetat transferarea bazei olimpice a Romgaz de la Targu-Mures in patrimoniul orasului. Desi a avut sprijinul PSD care i-a si convins pe sefii Romgaz sa renunte la investitie si sa promoveze impreuna cu Primaria Targu-Mures un proiect de hotarare de guvern care sa treaca baza olimpica de la Targu-Mures de la Romgaz la Primaria Targu-Mures, schimbarea puterii a facut ca proiectul cu pricina sa cada. Mai mult, CJ Mures si-a descoperit, la randul sau, interesul pentru aceasta investitie si a inceput demersurile, cu sprijinul ministrului delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely, pentru a-si apropria investitia.

La doi ani de la momentul in care demersurile sale de a prelua baza olimpica au esuat, primarul de la Targu-Mures acuza Romgaz de sparare de bani prin aceasta investitie. Dorin Florea a acuzat toate guvernele care au aprobat alocare de fonduri pentru acest obiectiv. -Acolo eu consider ca s-au spalat bani. Eu asa vad lucrurile. Nu mi se pare corect sa faca investitii in alta sfera decat in cea care vizeaza activitatea lor. Si PSD si taranistii au incurajat constructia acestei baze-, a declarat Dorin Florea, care spune ca in conditiile in care Romgaz poate fi in orice moment privatizata, toate aceste investitii facute din bani publici vor fi pierdute. Reprezentantii Romgaz de la Targu-Mures nu au vrut sa comenteze acuzatiile lansate de Dorin Florea. Astfel, seful sucursalei Romgaz de la Targu-Mures, Gratia Rusu, spune ca el nu are confirmarea acuzatiilor lansate de Florea in conferinta de presa, iar purtatorul de cuvant al Romgaz Medias, directorul adjunct Lucian Stancu, a afirmat chiar ca purtatorul de cuvant al Primariei Targu-Mures, Emil Marius Pascan, ar fi spus ca primarul de la Targu-Mures nu a facut astfel de afirmatii. -Daca le-a facut, trebuie sa le si dovedeasca-, a declarat Lucian Stancu, potrivit caruia investitia Romgaz de la Targu-Mures se cifreaza la 6,5 milioane euro si s-a facut cu respectarea prevederilor legale, pentru finalizarea lucrarilor fiind necesare inca 6,3 milioane de euro. Cei doi reprezentanti ai Romgaz considera astfel ca atacurile lui Dorin Florea ar avea la baza tocmai esecul sau privind preluarea bazei olimpice de catre municipalitate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.