Home Social Două persoane din Bistrița-Năsăud au fost diagnosticate cu gripă AH1N1

Două persoane din Bistrița-Năsăud au fost diagnosticate cu gripă AH1N1

DISTRIBUIŢI

Două persoane din județul Bistrița-Năsăud au fost diagnosticate cu gripă AH1N1, iar în prezent acestea se află internate în spital, fiind în curs de vindecare, transmite corespondentul Mediafax. Directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bistrița-Năsăud, dr. Doina Petri, a declarat, ieri, că două persoane, cu vårste de peste 30 de ani, au contractat virusul AH1N1 și sunt în curs de vindecare, în timp ce alte trei persoane au fost diagnosticate cu gripă sezonieră. „Am primit confirmarea de la Institutul Cantacuzino că două persoane adulte, cu vårste de peste 30 de ani, au contractat virusul AH1N1, iar celelalte trei au gripă sezonieră“, a declarat dr. Doina Petri. Dintre cele cinci persoane diagnosticate cu gripă, trei sunt internate în spital – cele două cu AH1N1 și una cu gripă sezonieră.
Totodată, în ultima săptămånă, s-au înregistrat 2.134 de cazuri de viroze respiratorii, cu 20 de internări, și 226 de cazuri de pneumonie, cu 31 de internări în spital. În ultima săptămånă, nu s-au înregistrat decese din cauza bolilor de sezon.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.