Home Social Două situri istorice de pe Lipscani conservate în sticlă pentru 40.000 ...

Două situri istorice de pe Lipscani conservate în sticlă pentru 40.000 de euro

DISTRIBUIŢI

Cei care vor avea drum prin centrul istoric al Capitalei vor putea admira cele două situri istorice de pe strada Lipscani, din dreptul Băncii Naționale, prin… sticlă. Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că acestea vor fi conservate prin închidere cu sticlă pe jumătate din suprafață existentă. Lucrarea, care, potrivit edilului-șef, va avea o durată de aproximativ două săptămåni, se ridică la 40.000 de euro. Surse autorizate din cadrul Primăriei Capitalei au declarat pentru „Curentul“ că „acesta este un proiect mai vechi discutat încă din perioada în care primar general al Capitalei era Adriean Videanu“. „Totul este ca suma anunțată să nu mai crească cu mult, căci de obicei… așa se întåmplă“, au spus aceleași surse. Potrivit acestora, lucrarea trebuie să fie luminată astfel încåt trecătorii să poată admira zi și noapte siturile.
Pe de altă parte, primarul general al Capitalei și-a arătat nemulțumirea vizavi de aspectul fațadelor clădirilor din centrul istoric, dar a spus că, din păcate, municipalitatea nu poate face nimic. „Doar o mică parte dintre imobilele de aici aparțin Primăriei Capitalei, restul sunt proprietăți ale oamenilor. Le-am sugerat să-și facă fațadele și consolidările, pentru că sunt case cu parter și etaj. Noi putem consolida doar blocurile mari, nu și aceste case“, a adăugat Oprescu. Pe de altă parte, surse autorizate din cadrul Primăriei Capitalei au afirmat că, „probabil, Consiliul General al Municipiului București va veni cu o hotăråre de consiliu prin care proprietarii imobilelor din centrul istoric să fie obligați să aducă fațadele la varianta inițială, pe baza planurilor care încă există. Dacă va fi discutată și aprobată o asemenea hotăråre de consiliu, proprietarii imobilelor din centrul istoric care nu o vor respecta vor fi amendați“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.