Un profesor în vârstă de 55 de ani, din localitatea vasluiană Codăești, a murit, marți seară, soția sa afirmând că acesta a băut Furadan dintr-o sticlă pe care o avea de mai multă vreme într-o magazie a locuinței. Profesor de educație tehnologică la școlile din Pribești și Codăești, Neculai Augustin a murit la scurt timp după ce a băut pesticid, el prăbușindu-se în curtea locuinței, sub privirile soției.
„Noi am fost apelați prin 112, însă în momentul în care am ajuns la locul solicitării bărbatul era deja decedat astfel încât nu am mai putut face nimic pentru a-l salva. Din ce ne-a spus soția, bărbatul ar fi băut în mod voluntar Furadan, ceea ce i-a fost fatal“, a declarat asistenta-șefă a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, Doina Spiru.
Cel care a sunat la numărul de urgență 112 a fost un vecin al familiei Augustin, după ce soția profesorului i-a cerut acestuia ajutorul. Femeia le-a povestit polițiștilor că, în cursul serii de marți, soțul ei a ieșit pentru foarte scurt timp afară din casă, iar în momentul în care s-a reîntors i-ar fi spus: „Soție, am băut“. Ulterior, bărbatul a ieșit din casă, după care s-a prăbușit în curte.
„În urma cercetărilor, la fața locului s-a constatat că bărbatul ar fi consumat o substanță de culoare roz dintr-o sticlă de doi litri pe care o avea de mai mult timp într-o magazie a locuinței. Desigur, se va face necropsia cadavrului bărbatului în vederea stabilirii cauzei decesului, fiind vorba despre o moarte suspectă“, a precizat Loredana David, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane