Iubitorii fenomenelor astronomice, precum si simplii amatori vor putea observa in aceasta seara o eclipsa partiala de Luna. Imediat dupa ce va rasari, Luna va trece prin penumbra si umbra Pamantului, perioada in care luminozitatea ei va scadea. Fara sa intre in totalitate in umbra Pamantului, fiind vorba despre o eclipsa partiala, Luna va prinde o culoare rosiatica in jumatatea de nord. Desi Luna intra in penumbra exact in momentul in care rasare, la ora 19.41, intr-o prima faza nu se va putea observa nimic deosebit in stralucirea si culoarea ei, insa, pe masura ce se afunda in penumbra, se va sesiza cum discul lunar incepe sa scada in stralucire. Eclipsa partiala din aceasta seara va dura de la ora 19.41 pana la ora 0.00, momentul ei maxim inregistrandu-se la ora 21.55, cand marginea de nord a discului lunar va fi mai inchisa la culoare decat restul discului. Specialistii sustin ca fenomenul este vizibil cu ochiul liber, putand fi observat din orice loc din tara, fara a fi nevoie de binoclu ori telescop, insa numai daca cerul va fi senin. Daca cerul este innorat, bucurestenii sunt asteptati la observatorul astronomic -Amiral Vasile Urseanu- din Capitala, deschis publicului pe tot parcursul desfasurarii fenomenului.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane