Profesorii sunt obligați de noua Lege a Educației să învețe continuu, ca și medicii. Din 5 în cinci ani, trebuie să prezinte școlii în care sunt angajați diplome în valoare de minimum 90 de credite profesionale transferabile. Acestea le atestă competențele în domeniul în care predau sau pe cele care îi ajută să avanseze în carieră. Dascălii din învățământul preuniversitar au de anul acesta la dispoziție furnizori acreditați de programe de formare continuă, la care merg și învață ca la școală.
Au portofolii ca și elevii, dau examene și obțin calificative de la excelent la insuficient, iar la final primesc un certificat de competențe. Acestea sunt convertite în credite de comisii speciale de evaluare care dau sau nu undă verde promovării pe post.
Ministerul Educației a publicat ieri metodologia privind modul de acumulare și echivalare a creditelor profesionale transferabile, dar și normele privind furnizorii acreditați de programe de formare continuă a profesorilor.
Legea Educației prevede că de la data promovării examenului de definitivare în învățământ, profesorii trebuie să acumuleze din 5 în 5 ani, minimum 90 de credite profesionale transferabile. Pentru acumularea acestora, de mare ajutor vor fi furnizorii de programe de formare continuă.
Titlul de doctorat face exact 90 de credite
Primesc 90 de credite profesorii care obțin într-un interval de 5 ani gradul didactic I sau II sau titlul de doctorat în domeniul de specialitate ori în ?ê?£tiințe ale Educației. Același număr de credite vine automat după absolvirea unui program de conversie profesională în învățământ prin studii postuniversitare, dar și pentru personalul didactic care a absolvit în intervalul respectiv, o altă specializare, care atestă competențe de predare a unei discipline dintr-un domeniu înscris pe diploma de licență. Tot 90 de credite primesc educatorii, învățătorii și profesorii din învățământul obligatoriu care au absolvit în intervalul respectiv un master în domeniul de specialitate sau în domeniul Educației.
Furnizorii de programe, bănci de credite
Cu 60 de credite profesionale este cotată absolvirea în intervalul de 5 ani a unui curs postuniversitar didactic, iar cu până la 15 credite profesionale transferabile cursurile absolvite și atestat prin certificate de competențe profesionale organizate de furnizorii acreditați de programe de formare continuă pentru personalul didactic. Diferența de până la 90 de credite obligatorii se obține, conform normelor metodologice privind acreditarea și evaluarea periodică a furnizorilor de programe, după formula cel puțin 50% credite obținute prin programe categoria 1 și categoria 2 și cel mult 50% credite obținute prin programe de categoria 3 și, respectiv, 4.
O comisie analizează dosarele cu cererea de echivalare și certificatele și diplomele obținute de profesori până la sfârșitul lunii septembrie.
La furnizorii de programe, ca la școală
Ca să obțină numărul de credite obligatoriu, profesorii trebuie să apeleze la furnizorii de programe de formare continuă acreditați. Astfel, merg la cursuri ca la școală, în clase de maximum 25 de persoane. Pot opta pentru cursuri la zi, la distanță sau blended learning (asistat de profesor pe calculator) și au 10% din timpul de curs pentru evaluare, 30% pentru curs și acvitate teoretică, iar 60% pentru aplicații practice. Sunt obligați să aibă portofoliu, iar la final, susțin o temă dintr-o lucrare sau un proiect și primesc calificative de la Excelent la Insuficient. Acestea sunt înscrise pe certificatele de competențe profesionale pe care trebuie le depun la secretariatul școlii.
Cursuri de managementul clasei și managementul crizei
Cursurile pe care le pot urma profesorii la furnizorii de programe acreditați sunt diverse. Cele mai multe sunt de managementul clasei și gestionarea situațiilor de criză ori pentru formarea competențelor în domeniul IT. Cadrele didactice învață noi metode interactive de predare-învățare, predarea asistată de calculator și utilizarea internetului și noilor media în educația preuniversitară.
Cursurile de perfecționare în limbi străine sunt în topul opțiunilor. Formatorii organizează și cursuri de educație interculturală în școli, de prevenire a HIV/SIDA, cursuri de mediatori școlari, dar și de consiliere și dezvoltare profesională. Pentru cei care vor funcții de conducere sunt tehnici de comunicare și negociere și de managementul resurselor umane. Profesorii mai pot lua cursuri de mentalități europene sau de relații publice și organizația școlară.
Furnizorii de programe, evaluați periodic
În țară sunt aproape 80 de furnizori de programe de formare continuă acreditați. Este vorba de Casele corpurilor didactice, universități, fundații, asociații de profil sau alte unități de învățământ privat sau public. Programele furnizate pot fi acreditate pentru maximum 5 ani prin ordinul ministrului Educației. Gradul programului, de la 1 la 4, este dat de complexitate și numărul de ore. Echipele de formatori sunt profesori universitari, din învățământul preuniversitar sau persoane cu expertiză în domeniu. Furnizorii sunt evaluați periodic prin vizite anunțate sau nu și riscă retragerea acreditării pentru nereguli privind organizarea sau programele furnizate.
Mihaela Iamandei