In luna iunie a fiecarui an, Academia de Stiinte si Institutul de Fizica din Polonia organizeaza concursul international **Primul pas spre Premiul Nobel in fizica**, competitia avand ca obiectiv descoperirea potentialilor castigatori ai Premiului Nobel in fizica din randul tinerilor, elevi si studenti cu varsta maxima de 20 de ani.
La editia de anul acesta au participat 350 de candidati, din 68 de tari.
Dintre cei sase participanti din tara noastra, trei au fost premiati cu **Honorable Mentions**, distinctie suprema pentru elevii de liceu.
Rezultatele acestor elevi se datoreaza exclusiv efortului propriu, sub indrumarea profesorului, dupa minimum doi ani de munca sustinuta, fara sponsorizare si fara colaborare cu institute de cercetare din domeniul fizicii sau cu profesori din invatamantul superior.
Stefan Boboc, Stefan Anca, Ioana Maria Rusanescu, cei trei liceeni laureati ai acestui important concurs, sunt elevi la Colegiul National **Sfantul Sava** din Capitala, fiind pregatiti de Iosif Sever Georgescu, profesor de fizica la acelasi liceu.
Pentru profesorul Georgescu aceste rezultate nu constituie insa o premiera, el obtinand in perioada 1998-2002 – prin elevii pe care i-a pregatit – sase distinctii **Honorable mention**. De altfel, dascalul potentialilor viitori castigatori ai Premiului Nobel este el insusi un remarcabil fizician, membru al Societatii Europene de Fizica.
Rezultatele laureatilor acestei competitii pana in anul 2000 – 20 de lucrari ale elevilor participanti – au fost publicate in cartea **Primul pas spre Premiul Nobel in fizica**, aparuta in 2001 exclusiv prin eforturile financiare ale profesorului Georgescu.
**Asemenea performante remarcabile trebuie recompensate, iar elevii stimulati in continuare. Totodata, trebuie apreciate eforturile profesorilor indrumatori ai lucrarilor de initiere a elevilor in activitatea de cercetare stiintifica, cu rezultate recunoscute pe plan mondial**, sustine Iosif Sever Georgescu.
In acest sens, el i-a propus deja Ministerului Educatiei ca acestor elevi de exceptie sa le echivaleze admiterea in facultate si sa le acorde burse speciale pe toata perioada liceului. Pentru el, doreste doar sa aiba posibilitatea de a publica lucrarile laureatilor acestui prestigios concurs international.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane