Cursurile au fost suspendate joi în 180 de unități de învățământ din 16 județe, în șase județe fiind înregistrate probleme mai mari, printre care Alba, Botoșani și Constanța, a anunțat Ministerul Educației.
Potrivit raportărilor transmise de inspectoratele școlare județene ieri, până la ora 10.00, în 20 de județe activitatea unităților de învățământ nu a fost afectată de temperaturile scăzute.
„16 inspectorate școlare județene au anunțat suspendarea cursurilor în aproximativ 10 unități de învățământ, în vreme ce alte 6 județe înregistrează probleme mai mari. Între acestea sunt Alba (47 de unități de învățământ), Botoșani (28 de unități de învățământ) și Constanța (26 de unități de învățământ)“, a precizat MECTS.
La începutul acestei săptămâni, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ger, valabilă până vineri, 3 februarie, pentru Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Maramureș și Dobrogea, unde temperaturile minime vor fi, în general, între -27 și -17 grade. Pentru Crișana și Banat s-a dat cod galben, fiind anunțate temperaturi sub -10 grade C.
Mihaela Iamandei