Home Social Elevii și profesorii preferă să învețe știință de la televizor, la ?ê?£coala...

Elevii și profesorii preferă să învețe știință de la televizor, la ?ê?£coala Discovery

DISTRIBUIŢI

Elevii și profesorii sunt tot mai interesați de lecțiile de știință predate cu ajutorul resurselor bazate pe imagine de la ?ê?£coala Discovery, lansată de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu. Un studiu arată că elevii din clasele 5-8 sunt cei mai interesați de lecțiile de fizică, chimie, biologie și matematică susținute de filmulețe demonstrative, 52% dintre aceștia utilizându-le, în timp ce la clasele 9-12, 50% dintre elevi folosesc materialele audio-video cu teme științifice. Studiul arată că aproximativ 6 din 10 profesori intră pe site-ul scoala.discovery.ro cel puțin o dată pe săptămână și descarcă ghiduri pentru predare. Aceeași cercetare relevă că 1 din 4 profesori au urmărit programele la școală, cu elevii.

Ora de știință pe Discovery, în fiecare zi

Discovery a decis ca programele educative din cadrul proiectului „?ê?£coala Discovery“, desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educației, să fie difuzate zilnic, de la ora 15.00, în loc de 14.00, începând din 23 aprilie, pentru ca elevilor să le fie și mai ușor să le urmărească. Decizia a fost luată în urma unui studiu cantitativ în rândul  profesorilor înscriși pe platforma online scoala.discovery.ro. Acesta  arată că aproape 90% dintre profesorii inter­vie­vați au spus că au folosit documentarele „?ê?£coala Discovery“ la clasă cel puțin o dată. 82% dintre profesori sunt de părere că „?ê?£coala Discovery“ a dus la creșterea semni­fica­tivă a interesului elevilor pentru discipline precum matematică, chimie, biologie și fizică, datorită modului de prezentare a informațiilor și a exem­plelor folosite în emisiuni. Aproape toți profesorii, care au la dispoziție materiale didactice, consideră că proiectul este „util“ sau „foarte util“ (91%) și au declarat că își doresc ca acesta să continue (99%).

Performanțele elevilor cresc în fața televizorului

Audiența programelor de la școala Discovery este asigurată de elevi de peste 10 ani. „Din studiile de audiență pe care le avem, peste 30% din tinerii cu vârste între 10-18 ani au urmărit măcar o dată programele «?ê?£coala Discovery» acasă. Cumulat cu vizionarea la clasă, ne așteptăm ca impactul asupra perfor­manțelor elevilor să fie unul pozitiv. De altfel, intenționăm să evaluăm acest lucru într-un studiu ulterior, realizat după încheierea acestui semestru“, a spus Ada Roseti, director de programe pentru Europa de Sud-Est la Discovery Networks.

Lecțiile susținute cu imagini, mai ușoare

Ministrul Educației, Cătălin Baba, crede că ingredientul principal al proiectului «?ê?£coala Discovery» este forța imaginii, folosită pentru stârnirea apetitului pentru cunoaștere.
„Mă bucur că rețeta a avut efect în școala românească. Prin folosirea documentarelor Discovery la clasă, calitatea predării a crescut sensibil, fapt confirmat de interesul tot mai mare al copiilor pentru materii considerate până nu demult abstracte”, a spus Baba, recunoscând meritele fostului ministru Daniel Funeriu la promovarea acestui proiect.

Televizorul bate școala tradițională

De altfel,  30% dintre profesorii intervievați consideră că principalul beneficiu pe care îl aduce proiectul „?ê?£coala Discovery“ în sistemul educațional din România este modul atractiv de prezentare a informațiilor, care le stârnește interesul și curiozitatea elevilor. De asemenea, 23% dintre ei apreciază faptul că acest proiect reprezintă un mod nou de abordare, utilizând mijloace modern (televiziunea si internetul), precum și faptul că ilustrează felul în care teoria este aplicată în practică.
Din 9 aprilie, toate programele difuzate până acum la ?ê?£coala Discovery vor fi reluate. De-abia din septembrie însă, unele dintre programe ar putea fi disponibile și online.

Mihaela Iamandei

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.