Home Social Emil Boc: Restructurarea sistemului spitalicesc urmărește creșterea calității actului medical

Emil Boc: Restructurarea sistemului spitalicesc urmărește creșterea calității actului medical

DISTRIBUIŢI

Premierul Emil Boc îl va susține pe ministrul Sănătății, Attila Cseke, pentru a realiza reforma în spitale. În opinia primului ministru reforma ar fi trebuit să fie realizată în urmă cu 10 ani pentru a nu se ajunge la acest dezastru din Sănătate. „Ministrul Sănătății nu este perfect, dar și-a asumat procesul de restructurare știind ce oprobriu își atrage, într-un domeniu care trebuia reformat de zece ani și care a fost blocat de diferite interese, a declarat, ieri, premierul Emil Boc, la emisiunea „După 20 de ani“ de la Pro TV. El a susținut din nou că situațiile celor doi bărbați decedați în drum spre spitale închise denotă desincronizări la nivel local în chemarea ambulanțelor, dar că nu există o legătură directă între decesul persoanelor și închiderea spitalelor. „Au fost desincronizări la nivel local în chemarea ambulanțelor, dar tratarea pacienților nu se putea face la spitalele închise, nu erau nici medici de spitalitate și nici dotarea necesară, nu se puteau face operații complexe. Nu a existat o legătură directă între decesul acestor persoane și desființarea spitalelor“, a spus Boc. El a arătat că se bazează în declarații pe datele primite din partea medicilor din Ministerul Sănătății. Întrebat dacă are ceva să îi reproșeze ministrului Sănătății, Attila Cseke, în aceste cazuri, șeful Guvernului a răspuns că ministrul nu este „perfect“, dar că acesta și-a asumat reforma sistemului știind ce „oprobriu“ își atrage și că s-a făcut tot ce era omenește posibil în condițiile date. „Restructurarea sistemului spitalicesc nu urmărește în primul rånd economii la bugetul de stat, ci creșterea calității actului medical. Sunt foarte multe spitale unde, din nefericire, pacienții mor cu zile, sunt extrem de nemulțumit de ce găsesc în spitale. Restructurarea trebuia făcută de zece ani. Eu sunt mai nefericit decåt orice romån cånd se înregistrează decesul unei persoane“, a susținut Boc. Premierul a declarat, såmbătă, la sosirea la Miercurea Ciuc, că ministrul Sănătății „are susținere pentru a face reforma în sănătate, pentru că este necesară“ și că, din primele analize, „nu rezultă o cauzalitate directă“ între decesul celor două persoane din județele Vålcea și Constanța și desființarea spitalelor. El a susținut că, în ultimii 20 de ani, „doar s-a încărcat factura la sănătate, s-au cheltuit mulți bani și nimeni nu a venit să raționalizeze“, adăugånd că „nu s-a dorit“ acest lucru. Un bărbat de 60 de ani, din orașul constănțean Băneasa, care avea afecțiuni cardiace, a murit, joi, în ambulanța care îl transporta de la spitalul din localitate, închis la 1 aprilie, la Spitalul Județean Constanța. Un caz similar a avut loc, tot joi, la Bălcești, județul Vålcea, unde un bărbat de 41 de ani a murit în fața clădirii Spitalului Orășenesc, desființat, de asemenea, de la 1 aprilie. Cei doi pacienți aveau boli foarte grave care nu puteau fi tratate în spitalul din Bălcești, din Vålcea și, respectiv, la cel din Băneasa, din Constanța, și trebuia să ajungă în spitale de nivel superior, a susținut, vineri, subsecretarul de stat în MS, Raed Arafat.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.