Home Social Federația Apehid cere ministrului Pană să stopeze angajările ilegale și discriminarea salarială...

Federația Apehid cere ministrului Pană să stopeze angajările ilegale și discriminarea salarială din ANAR

DISTRIBUIŢI

Federația Apehid, reprezentativă la nivelul ANAR, îi solicită printr-o scrisoare deschisă ministrului Apelor și Pădurilor, Doina Pană, să intervină și să stopeze angajările pe pile precum și discriminarea în politica salarială din A.N.„Apele Române”. Nemulțumirile angajaților din „Apele Române” sunt multe și vechi. Oamenii se plâng că șefii își maresc doar salariile lor și pe ei îi țin la limita subzistenței, că sunt umiliți la serviciu iar angajările șefilor mai mari sau mai mici se fac prin delegare sau concursuri trucate după cum am arătat de nenumărate ori în ziarul Curentul. Iată însă că acum paharul nu numai că s-a umplut, ci chiar s-a revărsat și sindicaliștii ies la atac.
Purtând numărul de înregistrare 70 din 21 septembrie 2017, scrisoarea deschisă transmisă de Federația Apehid, afiliată la C.S.N. MERIDIAN, prin președintele său Gheorghe Gavrilă, radiografiază o parte a problemelor din Administrația Națională „Apele Române”.

Vă prezentăm în exclusivitate textul integral al scrisorii deschide transmise de Federația Apehid:

„Dna Ministru,
Federația Sindicatelor ”Apehid”, reprezentativă la nivelul Administrației Naționale ”Apele Române” și semnatară a Contractului Colectiv de Muncă vă supune atenției următoarele:
1). Avem informații, neverificate încă, potrivit cărora la nivelul A.N. ”Apele Române” – instituție publică de interes național, în materie de salarizare, s-a produs un act de discriminare prevăzut de art.1 alin.2 lit i. din O.G. nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002.
Actul de discriminare față de care federația a fost sesizată se referă la faptul că salariile unora dintre angajați, favorizați de conducere, au fost aliniate cu nivelul maxim aflat în plată pentru aceiași funcție și în condițiile în care respectivul nivel este mai mare decât nivelul maxim prevăzut de grila de salarizare din C.C.M.
Această aliniere s-a făcut în cazul consilierilor juridici, a directorilor și a altor categorii de conducători.
Acest fapt apare ca discriminatoriu atât timp cât muncitori specializați, precum este cazul unor mecanici de la baraje sau de pe utilaje, cu vechime de peste 20 de ani în funcție, sunt retribuiți cu salariul minim pe economie, invocându-se limitele prevăzute de aceiași grilă, ce nu pot fi depășite, dar care în cazul conducătorilor este permisivă. Faptul constituie discriminare și prin prisma
art.5 alin. 4 din Legea nr. 53/2003.
Cu ocazia negocierilor colective, Federația Apehid a solicitat cu insistență statele de personal pentru a vedea dacă salariații de aceiași condiție legată de studii, vechime și funcție sunt retribuiți la același nivel. Refuzul constant al angajatorului de a prezenta aceste informații, invocând confidențialitatea salariilor, deși potrivit legii, această confidențialitate nu se poate opune sindicatelor, ne determină să credem că cele semnalate sunt și reale și că principiul egalității între salariații de la A.N.”Apele Române”, în ce privește salarizarea echitabilă și egală pentru muncă egală nu se respectă. Acest fapt denotă caracterul discriminatoriu al tratamentului pe care conducerea instituției îl aplică diferențiat salariaților și trebuie combătut.

Pe lângă aspectul discriminatoriu al acestor practici semnalăm și impactul negativ asupra activității generale de la nivelul A.N. ”Apele Române”. În acest sens apreciem că aducerea și menținerea unor salarii peste limita superioară prevăzută de grila de salarizare, anexă la CCM, determină situația în care sustenabilitatea diminuată a fondului de salarii aprobat prin H.G. nu permite
angajarea personalului strict necesar desfășurării activităților.
Ca efect vizibil menționăm faptul că există foarte multe ore de muncă suplimentară ce nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător conform legii, ba mai mult există cazuri în care anumiți salariați nu-și pot efectua concediul legal de odihnă din cauza lipsei personalului necesar să-i înlocuiască pe această perioadă.
Mai mult decât atât, există posturi precum cele de mecanici, electicieni, electromecanici, mecanici de utilaje performante etc. care din cauza nivelului de retribuire nu sunt atractive și nu pot fi ocupate.
În vederea înlăturării acestei situații solicităm investigarea celor sesizate de către comisia paritară prevăzută în CCM și funcție de rezultat, cazul să fie deferit Consiliului Național de Combaterea Discriminării.

2). A doua situație pe care o semnalăm se referă la modul în care sunt ”oferite” posturile de conducere din cadrul A.N. ”Apele Române”
Considerăm că această situație întrunește elementele care plasează faptele atât sub incidența legii de prevenire și combatere a discriminării cât și sub incidența legii ce reglementează modul în care poate fi ocupat un post vacant în cadrul instituțiilor publice, în măsura în care numirile pe posturi nu sunt în legătură cu fapte de corupție.
Pot fi enumerate mai multe cazuri, dar considerăm că este suficient să prezentăm trei dintre ele.
Primul caz se referă la modul cum este asigurată conducerea S.G.A. Râmnicu Vâlcea, unde funcția de director este exercitată în baza delegării de atribuții unei persoane care, conform CCM, nu îndeplinește condițiile specifice ocupării acestei funcții.
De precizat că actualul director cu atribuții delegate a mai avut atribuții delegate pentru același post, cu aproximativ doi ani în urmă după care i-a încetat contractul individual de muncă. Între timp s-a înscris la un concurs pentru ocuparea unui post de inginer în cadrul aceluiași S.G.A. Vâlcea, dar nota 2,5 obținută la examen nu l-a desemnat câștigătorul postului.
După acest episod iată că în luna iunie 2017 i s-au oferit atribuțiile de director fără examen.
Este evident că nu competențele de nivelul notei 2,5 l-au recomandat pentru această funcție ci alte criterii care vor trebui precizate.

Al doilea caz este cel ce se referă la modul cum a fost ocupat postul de director la A.B. Argeș Vedea unde numirea s-a făcut fără să fie îndeplinite condițiile prevăzute în art.8 alin 8 pct.2 din CCM.
Cazul cu nr.3 îl constituie delegarea atribuțiilor de director la S.G.A. Brașov unde deasemenea nu au fost respectate condițiile specifice de exercitare a funcției de conducere.
Cele trei cazuri de mai sus justifică suficient încadrarea modului de lucru sub incidența actelor normative referitoare la discriminare prin însăși faptul că altor salariați din cadrul instituției care îndeplinesc condițiile specifice de ocupare a
respectivelor posturi nu le-a fost oferită posibilitatea de promovare prin concurs organizat potrivit H.G.286/2011.
Cu alte cuvinte în A.N. ”Apele Române” există forță de muncă specializată ce întrunește condițiile specifice de ocupare prin concurs sau examen a unor astfel de posturi de conducere, doar numai că nu se organizează concursuri tocmai pentru a putea fi ”oferite”.
În condițiile în care, să sperăm, că cele de mai sus nu se regăsesc sub incidența legilor ce combat corupția, considerăm că sunt suficiente elemente ce le plasează sub incidența actelor normative ce combat discriminarea și încălcare cu premeditare și continuu a reglementărilor din domeniul muncii precum și a CCM.
Vă rugăm cu insistență să dispuneți cercetarea celor semnalate, responsabilizarea celor ce se fac vinovați pentru nerespectarea legii și a Contractului Colectiv de Muncă și normalizarea activității din cadrul A.N. ”Apele Române”.
Vă mulțumim!
Președinte Federația Apehid

Gheorghe Gavrilă”.

 

1 COMENTARIU

  1. Domna Lazar ai trecut de partea liderilor manjiti de ani de zile uita-te la ultimile doua , trei articole in urma, scrise de dumneata si vezi ce ai scris de Gavrila si Negrea acesti muschetari ai directorilor corupti din ANAR!!!si publicati tot ce se scrie nu taiati JENANT!!!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.