Home Social Federația Pensionarilor cere Guvernului restituirea sumelor încasate din contribuții la sănătate

Federația Pensionarilor cere Guvernului restituirea sumelor încasate din contribuții la sănătate

DISTRIBUIŢI

Reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor cer Guvernului să dispună restituirea sumelor încasate din contribuții pentru asigurări de sănătate pentru pensiile mai mici de 740 de lei, măsura fiind necesară, în opinia lor, pentru evitarea aglomerării tribunalelor.
"Pentru a se evita punerea pe drumuri a milioanelor de pensionari, cu cereri adresate instanțelor de judecată în vederea recuperării sumelor care nu trebuiau încasate de Ministerul Finanțelor, Federația Națională a Sindicatelor Pensionarilor cere Guvernului să dispună imediat instituțiilor abilitate să restituie celor în drept banii încasați în baza Ordonanței de Urgență 107/2010. Se evită în acest mod supraaglomerarea tribunalelor", se arată într-un comunicatul remis, joi, agenției MEDIAFAX.  
Curtea Constituțională a publicat, marți, pe site-ul său, decizia pe care a dat-o în 13 martie privind constituționalitatea dispozițiilor articolului 259 alineatul (2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.
 
În 13 martie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curții de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.
Casa Națională de Pensii Publice a atras atenția că, de la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar noua modalitate de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toți pensionarii care au pensii mai mici de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri. Președintele CNNP, Doina Pârcălabu, a precizat că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, neputând fi restituite sume reținute până acum.
Tot Pârcălabu a declarat joi, într-o conferință de presă, că din mai va fi aplicată decizia Curții Constituționale privind constituționalitatea prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea 95/2006, procentul de 5,5 urmând să fie reținut numai veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.
Astfel, începând de luna viitoare, peste două milioane de pensionari cu pensii mai mici de 740 de lei nu vor mai plăti contribuția de 5,5% pentru asigurări sociale de sănătate, bugetul de stat urmând să piardă anual aproximativ un miliard de euro, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse guvernamentale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.