Lucrurile încep să se schimbe radical și la noi în țară, unde, în urma unui studiu efectualt de Ministerul Muncii, la cererea Comisiei Europene, arată că femeile dețin peste jumătate dintre posturile de decizie din administrația publică centrală și cele mai multe posturi de conducere în ministere. Astfel, ponderea femeilor care ocupă poziții de decizie este mai mare în ministere, decât în unitațile deconcentrate ale acestora de la nivel local, instituțiile aflate în subordinea acestora și alte organe de specialitate. Primele trei ministere „feminine“, cu peste 50% femei în posturi de decizie, se repartizează astfel: Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale: 73,91%, Ministerul Finanțelor Publice: 71,14%, Ministerul Justiției: 70,97%. Pe de altă parte, primele trei ministere „masculine“, cu peste 50 % bărbați în posturi de decizie, se repartizează astfel: Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului: 64,71%, Secretariatul General al Guvernului: 62,50% și Ministerul Afacerilor Externe: 59,62%. Studiul mai arată că în analizele care au fost efectuate la nivel european cu privire la participarea femeilor și a bărbaților la procesul decizional, se scot în evidență mai multe cauze care pot justifica sub-reprezentarea femeilor în poziții decizionale: întâi de toate, stereotipurile de gen și discriminarea precum și segregarea în educație și pe piața muncii. Urmează apoi lipsa politicilor care să faciliteze accesul femeilor la poziții decizionale, să evidențieze și promoveze echlibrul corect dintre viața profesională și viața familială și să „spargă“ distribuția inechitabilă a sarcinilor casnice și familiale. La final, urmează mediul socio-cultural neprietenos, cultura corporatistă și atitudinea media ce sunt încă nefavorabile femeilor. Din punct de vedere metodologic, baza de date europeană înțelege prin administrația publică la nivel național, „departamentele guvernului național conduse de un ministru“ iar pozițiile de decizie acoperite sunt primul (după ministru) și al doilea înalt nivel administrativ (aflat sub primul nivel), așa cum sunt ele definite în fiecare stat. România, în calitatea sa de Stat membru al Uniunii Europene, și-a asumat garantarea și promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați prin transpunerea lui în Constituție dar și în legislația națională.
Concret legat de problema accesului echilibrat la poziții decizionale, legea precizează că pentru a accelera realizarea în fapt a egalității între femei și bărbați trebuie să se ia măsuri concrete privind eliminarea condiției discriminatorii a femeii pe piața muncii, în viața socială, culturală și politică.
Teodora Kim
