Mii de femei sunt hărțuite sexual la locul de muncă sau colegii exercită asupra lor acte de violență. Victimele nu știu însă cum să se apere și, mai mult, nu au cunoștință de bolile mintale pe care le pot provoca stresul cauzat de astfel de gesturi. Raluca Nica, directorul executiv al Ligii Romåne pentru Sănătate Mintală, a precizat, într-o conferință de presă, că Liga Romånă pentru Sănătate Mintală este parte din proiectul european „Violența împotriva femeilor la locul de muncă – să vorbim despre ea!“ care își propune să contribuie la prevenirea acestui fenomen în toate formele sale și să încurajeze atitudini și comportamente de toleranță zero în ceea ce privește violența.
Violența și hărțuirea la locul de muncă sunt conștientizate cu dificultate, deși studiile indică faptul că între 40 și 90% dintre femeile chestionate au fost victime în timpul serviciului, a declarat, ieri, Raluca Nica.
„Violența și hărțuirea sunt de obicei înțelese ca «fenomene ascunse» și conștientizate cu dificultate. De aceea, există posibilitatea ca multe cazuri de violență și hărțuire să nu fie raportate sau cunoscute“, a precizat reprezentantul Ligii pentru Sănătate Mintală.
Pe de altă parte, Nica a precizat că oamenii nici nu știu că există legislație care îi protejează sau nu știu cui ar trebui să se adreseze în cazul în care se confruntă cu astfel de probleme.
„La nivel individual, suferința și umilința provocate de violență și hărțuire duc de obicei la o lipsă de motivație, pierderea încrederii în sine, o imagine de sine proastă, depresie, furie, anxietate și iritabilitate. Ca și în cazul stresului, aceste simptome pot duce la o boală de ordin fizic, tulburări mintale, dependență de tutun, alcool sau droguri. Se poate ajunge și la accidente de muncă, invaliditate sau suicid“, a declarat Raluca Nica.
Ea a mai arătat că la locul de muncă violența provoacă distrugerea rapidă și de multe ori pe termen lung a relațiilor interpersonale, afectează organizarea muncii și mediul de lucru în totalitatea sa, angajatorii fiind cei care trebuie să suporte costurile pentru munca neterminată și pentru îmbunătățirea măsurilor de siguranță. Proiectul european se desfășoară în șapte țări europene: Austria, Lituania, Grecia, Letonia, Cipru, Slovenia și Spania.
Proiectul va implementa o campanie de conștientizare privind înțelegerea impactului negativ asupra sănătății mintale a violenței și hărțuirii femeilor la locul de muncă.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane