Opera Națională București are deosebită plăcere de a vă invita la evenimentul de lansare a cărții Festivalul, George Enescu’ în era Holender, eveniment care va avea loc vineri, 4 septembrie a.c., ora 14.00, la Ateneul Român, instituție pe scena căreia s-au desfășurat multe dintre momentele muzicale de excepție petrecute de-a lungul anilor în cadrul festivalului.
Apărută la Editura Operei Naționale București, cartea reunește texte semnate de Ioan Holender, Livius Ciocârlie, Emil Hurezeanu, Dan Dediu, Ioana Marghita și Sever Voinescu și aduce în prim-plan momente din istoria, mai mult sau mai puțin recentă, a Festivalului, George Enescu’, prezentate cititorilor din perspective diferite de către cei șase autori, dar și legătura dintre personalitatea lui Ioan Holender și cel mai prestigios eveniment cultural al României. De altfel, Ioan Holender, Președinte al Festivalului, George Enescu’, va rosti un scurt cuvânt, în preziua lansării, înaintea concertului susținut joi, 3 septembrie a.c., la Sala Palatului de Berliner Philharmoniker.
‘Festivalul Enescu a avut, încă de la prima ediție din 1958, o importanță deosebită pentru mine. În acele vremuri tulburi am fost exmatriculat din toate facultățile din țară și aruncat astfel de pe traiectoria de până atunci. Ajunsesem o existență eșuată la 23 de ani, fără prezent și fără viitor. Încercând să obțin ‘iertare’ pentru ceea ce am spus în cantina studenților politehniști de la Timișoara și a dus la exmatricularea și punerea mea pe lista neagră a dușmanilor de clasă și ai societății socialiste, am ajuns la București și așa am avut ocazia să intru pentru prima dată la Ateneu. Nici nu mai știu cum am reușit să fac acest lucru, probabil cu ajutorul scriitorului Al. Mirodan, care pe vremea aceea era, încă, o vedetă literară.
Dublul Concert de Bach, interpretat atunci de David Oistrah împreună cu Yehudi Menuhin și dirijat de George Georgescu, mi-a rămas în suflet până în ziua de astăzi. Nu știam pe vremea aceea prea multe despre Festival, cum s-a născut și cum a evoluat. Dar știam că era ceva deosebit de important pentru țara noastră. Când bunul și iubitul meu prieten, regretatul Ludovic Spiess, a preluat după Revoluție conducerea artistică a acestui festival, am înțeles că urma să devină un eveniment de calitate și eminent într-o Românie de atunci liberă. Nici măcar nu visasem vreodată să-l conduc, la fel cum, în general, nu am visat nici să realizez tot ceea ce am realizat. Visurile mele au fost întotdeauna dominate de ceea ce până la urmă nu am reușit să devin.’ scrie Ioan Holender.
La evenimentul de lansare vor participa alături de autori și reprezentanți ai Editurii Operei Naționale București și personalități din lumea culturală bucureșteană. În aceeași zi, în pauza concertului susținut de Staatskapelle Dresden care va avea loc la Sala Palatului începând cu ora 19.00, domnul Ioan Holender va susține și o sesiune de autografe.
Cartea Festivalul, George Enescu’ în era Holender se va putea achiziționa în ziua lansării de la punctele de vânzare ale Operei Naționale București aflate la Ateneul Român și Sala Palatului, dar și de la Casa de bilete ONB, urmând ca după deschiderea stagiunii 2015-2016 a instituției, volumul să poată fi achiziționat și de la Librăria Operei Naționale București.