Fostul director al Agentiei Nationale a Domeniilor Statului, Alexandru Tudorache, a reusit, asemenea unui iluzionist, sa faca sa dispara50 de hectare de teren si sa apara din nou, la 40 de kilometri distanta fata de locul initial. Numarul a fost asistat cu dibacie de taranistii ieseni. Mostenitor al unei suprafete de 50 de hectare in satul Hilita, din comuna Costuleni, el si-a mutat pamantul peste drum de -Metro-, in coasta Iasiului. Intreaga operatiune s-a desfasurat in ultimele zile ale -domniei- taranistului Florin Vitan la Casa Patrata, in ianuarie 2001.
Legea interzice transferurile de teren
In vara anului trecut, Tudorache a cerut retrocedarea a 50 de hectare pe raza comunei Costuleni. Cele 50 de hectare erau insa deja ocupate, asa ca, in iulie 2000, Comisia Comunala Costuleni a comunicat Comisiei Judetene de Fond Funciar sa rezolve problema. -Ni s-au prezentat acte care atestau dreptul de proprietate pe acel teren. Din pacate, comisia locala nu dispunea de teren in rezerva pentru a-l pune pe Tudorache in posesie. Comisia locala Costuleni nu era in masura sa se pronunte, asa ca am solicitat CJFF sa analizeze situatia si sa dea o solutie definitiva-, a declarat primarul comunei Costuleni, Dimitrie Nechita. Solutia gasita de CJFF a fost insa stupefianta. Comisia a aprobat, in noiembrie 2000, reconstituirea dreptului de proprietate pe raza comunei Miroslava. Dupa nici doua luni, Alexandru Tudorache a intrat in posesia titlului de proprietate pentru 50 de hectare la SC -Agromixt- SA Iasi.
-Initial, am avut unele retineri in privinta acestei improprietariri, tocmai din cauza solutiei date de CJFF, de retrocedare la Miroslava. Dreptul lui Tudorache de a-si primi terenul inapoi este incontestabil. Din datele care mi-au fost prezentate, a reiesit ca, in urma unor schimburi si comasari repetate, terenul a ajuns, din punct de vedere juridic, din administrarea comunei Costuleni in cea a -Agromixt–ului. In aceste conditii, am aprobat intocmirea titlului de proprietate-, a explicat fostul prefect, Florin Vitan.
Legea 1/2000 precizeaza insa cu claritate conditiile in care se face reconsituirea dreptului de proprietate. Conform acestei legi, -reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, daca acestea sunt libere-. Daca vechiul amplasament nu este liber, suprafata solicitata se acorda pe teritoriul aceleiasi comune, din rezerva aflata la dispozitia Comisiei locale de fond funciar. Daca nici aceasta rezerva nu exista sau este insuficienta, fostului proprietar i se acorda despagubiri. Legea Lupu nu mentioneaza in nici un fel posibilitatea retrocedarii pe teritoriul altei comune. Transferarea terenului dintr-o comuna in alta permite beneficiarului sa-si mareasca valoarea terenului de sute de ori.
Transferurile de terenuri au fost interzise prin Legea 169/1997, tocmai pentru a impiedica cresterea artificiala a valorii terenului.