Home Social Frizer – o meserie care nu s-a demodat niciodată

Frizer – o meserie care nu s-a demodat niciodată

DISTRIBUIŢI

Un număr de 20 de persoane cu dizabilități sau de etnie romă, cu domiciliul în Sectorul 6, au intrat de curând în posesia diplomelor de calificare în meseria de frizer. Cei 20 de absolvenți care își vor putea găsi mult mai ușor un loc de muncă sunt beneficiari ai proiectului ‘Europa inclusivă — inițiative regionale sustenabile’, derulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Pe durata a două sesiuni de pregătire, una teoretică și una practică, instructori cu experiență i-au inițiat treptat pe cursanți în arta unei meserii care nu s-a demodat niciodată.

Diplomele de calificare obținute la sfârșitul orelor de curs sunt recunoscute de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin Autoritatea Națională pentru Calificări. O sumă de 400 lei, cu rol de sprijin până la găsirea unui loc de muncă, a însoțit actul care atestă calificarea profesională. Cursanții au mai beneficiat de decontarea cheltuielilor cu transportul pe toată durata sesiunilor de pregătire.

Aflat în perioada de sustenabilitate, proiectul ‘Europa inclusivă — inițiative regionale sustenabile’, oferă cursuri gratuite de calificare profesională și orientare pe piața muncii pentru persoane cu dizabilități, de etnie romă și tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul de protecție al statului.

Cursurile se adresează persoanelor apte de muncă și care au fost selecționate, în scopul creșterii șanselor la angajare pe perioadă nedeterminată și al asigurării unui venit lunar stabil. În cadrul proiectului, 130 de persoane din regiunea București-Ilfov vor fi calificate în meserii de viitor, care să le asigure accesul pe piața muncii și, implicit, independența financiară.

În perioada următoare vor fi organizate cursuri de calificare în următoarele meserii: florar-decorator, manichiurist și operator date digitale, ultimul fiind adresat exclusiv persoanelor cu dizabilități.

Cei care doresc să participe la cursurile gratuite de calificare profesională organizate în cadrul acestui proiect sunt rugate să ne contacteze la tel./fax: 021/410 30 20 interior, 326, email: [email protected]. Persoană de contact: Nadia Stroia, mobil: 0726.727.209.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.