Guvernul a suplimentat, ieri, bugetul Ministerului Educației cu 10 milioane lei pentru organizarea în școli a claselor pregătitoare, după ce, în urmă cu două săptămâni, ministrul Educației a dat asigurări că instituția dispune de fonduri pentru aproximativ 130.000 elevi.
Suplimentarea a fost acordată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a arătat că alocarea suplimentară a fost necesară deoarece costul organizării clasei pregătitoare s-a dovedit a fi mai mare decât estimarea inițială.
Ministrul Educației, Cătălin Baba, a anunțat, în urmă cu două săptămâni, că peste 120.000 de copii s-au înscris în clasa pregătitoare, iar numărul acestora va ajunge la aproximativ 130.000, costul de utilare a sălilor de clasă urmând să se plaseze între 18 și 23 milioane lei.
El a arătat că ministerul dispune de fondurile necesare și că înscrierea în clasa pregătitoare decurge conform planului inițial, fără să fie nevoie de fonduri suplimentare de la bugetul de stat pentru echiparea sălilor de studiu.
Mihaela Iamandei