Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Lucratorilor din Cercetare-Proiectare sustin ca, din cele peste o suta de institute care mai activeaza la ora actuala in Romania, mai bine de jumatate urmeaza sa fie privatizate. Unicul scop este acela de a transfera spre investitori terenurile si cladirile in care acestea functioneaza.
-Banii care trebuiau alocati pentru cercetare incepand din ianuarie 2005 nu au fost virati nici macar in octombrie 2005. Iar anul acesta fondurile reprezinta o zecime din sumele planificate. Acum vor sa desfiinteze si institutele nationale de cercetare dezvoltare, prin ordonante date in vacanta parlamentara-, sustine Radu Minea, liderul sindicatelor din cercetare.
Potrivit presedintelui Federatiei Sindicatelor Lucratorilor din Cercetare-Proiectare, -ministrul Hardau s-a implicat in tranzactii imobiliare. Avem informatii ca acesta a avut intalnire la Ministerul Economiei, pentru a lua niste active de la Simtex, care are o filiala in Cluj, si a le trece la Universitatea Tehnica din Cluj. Deci nu numai samsarii imobiliari, care deja au publicat pe site-urile lor toata valoarea terenurilor si cladirilor societatilor comerciale privatizabile, insusi ministrul se lanseaza in asemenea activitati, pentru a mai lua ceva din patrimoniul cercetarii-. -Manevra- denuntata de Radu Minea consta in trecerea mai multor institute in patrimoniul AVAS, prin ordonanta data de guvern in timpul vacantei parlamentare. Printre -perlele coroanei-, care sunt vizate pentru privatizare, liderul sindical a dat ca exemplu Institutul National al Sticlei, situat langa Autostrada Soarelui, al societatii de cercetare Master SA de langa autostrada Bucuresti-Pitesti, al Institutului Prodomus, aflat la 500 de metri de ambasada americana sau al societatii Sintex. -Trebuie impartit patrimoniul cercetarii clientelei lor pana intram in UE, si sa nu se schimbe cumva regimul si sa ramana cu buzele umflate-, mai afirma Minea. Sindicalistii mai acuza ca bugetul promis domeniului pentru anul acesta – 9.600 miliarde lei vechi, reprezentand 0,35 la suta din PIB – este departe de a fi respectat.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane