Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis miercuri că un medic angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public conform Codului Penal, în consecință el poate fi inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție, ca subiect activ.
Deși unii comentatori nejuriști invocau azi Decretul semnat de președintele Băsescu în octombrie de promulgare a unei legi care scotea medicii din categoria funcționarilor publici. Articolul 375 din respectiva lege este „(2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia.” Doar că în legislația României există două noțiuni de „funcționari publici”: cea prevăzută de Legea funcționarului public și care se referă la Corpul funcționarilor publici și cea mai largă, prevăzută de Codul penal care cuprinde pe oricine lucrează „la stat”. Așadar, începând de astăzi, ÎCCJ a decis că medicii care lucrează „la stat” sunt funcționari publici pe Codul Penal, rămânând astfel concluzia că Legea promulgată de președinte făcea referire la faptul că medicii nu fac parte din Corpul funcționarilor publici.
Instanța supremă a dat această decizie, după ce a fost sesizată de Curtea de Apel Târgu Mureș pentru rezolvarea unei probleme de drept într-un dosar penal, în care un medic chirurg a fost trimis în judecată pentru luare de mită.
Avocații medicului au cerut ca judecătorii de la ÎCCJ să pronunțe o hotărâre prealabilă în vederea rezolvării de principiu a modalității de interpretare a dispozițiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de dispozițiile art. 289 alin.1 din Codul penal, se încadrează în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 lit. c din Codul penal sau în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 alin. 2 din Codul penal.
În timpul procesului de la Curtea de Apel Târgu Mureș, reprezentantul Parchetului a susținut că medicul, care are statutul de angajat, se încadrează în categoria funcționarilor publici prevăzută la art. 175 alin. 1 lit.c din Codul Penal și va răspunde pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție, în vreme ce art. 175 alin. 2 din Codul Penal se referă la persoane care desfășoară profesiuni liberale în mod independent.
ÎCCJ a admis sesizarea Curții de Apel Târgu Mureș și a stabilit că „medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal”.
Potrivit art. 175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, „Funcționarul public exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură”.
Decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României.