Home Social IML e plin de cadavre nerevendicate

IML e plin de cadavre nerevendicate

DISTRIBUIŢI

Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici“ din Capitală a epuizat toate spațiile de depozitare a cadavrelor, existând riscul apariției unor focare de infecție, întrucât primăriile nu au ridicat de aproape cinci luni cadavrele fără aparținător, deși termenul maxim de stocare este de zece zile. „Cadavrele ar trebui să stea în frigider cel mult zece zile. Acum avem 35 de cadavre fără aparținător, unele stau la noi și de peste cinci luni, cele mai multe fiind din sectoarele III și V“, a declarat, ieri, pentru Mediafax, directorul general al INML „Mina Minovici“, prof. dr. Dan Dermengiu. Legiștii au făcut autopsia cadavrelor, iar primăriile de sector și serviciile de asistență socială trebuiau să le ridice și să le înhumeze. „Capacitatea de stocare în frigidere este limitată. În plus, cadavrele nu sunt înghețate și se degradează. Există riscul apariției unor focare de infecție. Ar trebui să stea în frigider șapte, cel mult zece zile. Or, avem unele și de peste cinci luni, cele mai multe fiind din sectoarele III și V“, a adăugat directorul Dermengiu. Potrivit medicului, au fost contactate serviciile sociale ale respectivelor primării, iar răspunsul a fost că problema nu mai este a lor și că oricum nu au bani pentru așa ceva, acțiunea fiind preluată de către Primăria Capitalei. „Primăriile de sector ne-au spus că nu au bani și că oricum acțiunea a fost preluată de către Municipalitate. Cei din Primăria Capitalei spun că nu sunt încă pregătiți pentru preluarea acestei activități. Dar nici noi nu mai putem ține aceste cadavre care ne blochează activitatea“, a adăugat directorul general al INML.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.