Home Social Imnul național ar putea fi cântat în școli, în fiecare zi de...

Imnul național ar putea fi cântat în școli, în fiecare zi de luni

DISTRIBUIŢI

Imnul național va fi intonat obligatoriu în fiecare zi de luni în toate sălielede clasă din învățământul primar și gimnazial, iar drapelul va fi arborat permanent deasupra tablei de scris din clase, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat și inițiate de deputatul PDL Maria Stavrositu. Propunerea legislativă a fost depusă pe 8 septembrie la Senat, forul decizional fiind Camera Deputaților. Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă „creează cadrul legal necesar conștientizării de către elevi a importanței simbolurilor naționale în afirmarea identității țării noastre prin expunerea și folosirea acestora în mod continuu într-un cadru instituțional“. În 10 septembrie, la Școala de vară a UNPR, președintele Traian Băsescu a spus că a văzut o „penibilă întâmplare când la tine acasă nu se cântă imnul corect“, afirmând, în acest context, că trebuie să existe o inițiativă ca în fiecare clasă să fie un tricolor, iar la începutul orelor să se cânte imnul, cum era când a făcut el liceul. Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a anunțat că a cerut inspectorilor școlari generali ca la festivitățile sau evenimentele de la deschiderea anului școlar din toate unitățile de învățământ să fie intonat imnul național, cel puțin cele patru strofe obligatorii.

Teodora Kim

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.