Home Social Începe Bacul fără fițuici și copiat

Începe Bacul fără fițuici și copiat

DISTRIBUIŢI

Examenul de bacalaureat începe astăzi, oficiali ai Ministerului Educației anunțånd măsuri stricte pentru organizare și desfășurare, în scopul eliminării posibilităților de fraudă. Examenul de bacalaureat începe în 6-8 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba romånă, urmată în 8-10 iunie de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Proba D de evaluare a competențelor digitale era programată să înceapă în 13 iunie, dar MECTS a decis schimbarea datei pentru 10 iunie, întrucåt zilele de 12 și 13 iunie sunt libere cu ocazia Sărbătorii de Rusalii, potrivit Codului Muncii. Perioada alocată desfășurării probei D se menține la cinci zile. Următoarea probă este cea de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, care se va derula în intervalul 20-23 iunie. Probele scrise de la bacalaureat încep în 27 iunie cu Limba și literatura romånă, în 28 iunie este programată testarea la Limba și literatura maternă, în 29 iunie va fi susținută proba obligatorie a profilului și în 1 iulie proba la alegere a profilului și specializării. În 3 iulie vor fi afișate rezultatele, în 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestații, care vor fi rezolvate în 5-7 iulie, urmånd ca în 8 iulie să fie afișate rezultatele finale. Ministrul Educației, Daniel Funeriu, afirma, în 6 mai, că la examenele de bacalaureat din acest an nu se va mai copia și avertiza că „dacă alții nu vor fi vigilenți“, ce s-a întåmplat în vămi se va întåmpla și în educație. Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost anunțate de ministrul Funeriu în 24 mai. Demnitarul spunea că aceste măsuri au fost sporite și că cei care copiază vor fi și mai drastic sancționați, urmånd să fie eliminați și să primească interdicție de a participa la două sesiuni ulterioare. Astfel, un candidat eliminat la examenul din vara lui 2011 pentru că a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din toamna lui 2011 și nici la cea din vara lui 2012. Ei vor avea dreptul să se înscrie abia la sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2012.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.