Sesiunea evaluării naționale din acest an a început miercuri cu elevii de clasa a IV-a. Aproape 200.000 de copii din toată ţara, elevi în clasa a IV-a, iau parte pentru prima dată la Evaluarea Naţională.
Prima probă este la Limba şi Literatura Română.După această probă, joi, elevii de clasa a IV-a sunt testaţi la Matematică, iar vineri, 30 mai, la Limba Maternă, probă destinată elevilor care aparţin de diferite minorităţi naţionale. Elevilor le sunt testate competenţele de înţelegere a textului scris în limba română sau maternă și capacitatea de exprimare corespunzătoare grupei de vârstă din care fac parte. Durata rezolvării testelor este de o oră. Copiii nu primesc note sau calificative, iar rezultatele obţinute nu se trec în catalog.
Examenele de Evaluare Naţională continuă apoi cu cele destinate claselor a II-a şi a VI-a, ultimul examen fiind pe 6 iunie.