Societatea românească stă pe un butoi de pulbere atunci când vine vorba de sistemul sanitar, devalizat de ani de zile de politrucii transformați în așa-ziși manageri. Medicii care timp de 28 de ani au fost ținuți cu salarii de mizerie au fost transformați în întâii corupți ai țării, într-o politică de stat prin care pacienții care dau mită medicilor, solicitată sau doar acceptată, sunt iertați de procurori, iar medicii ajung în pușcării și cu averile confiscate extins.
Deși există medici români care refuză ferm orice în afară de o felicitare de mulțumiri, mita la doctor rămâne un obicei insurmontabil în România și politicienii folosesc cu orice ocazie subiectul pentru a obține voturile celor nemulțumiți de sistemul sanitar românesc.
Primii trei candidați la președinție denigrează medicii
Sondajele electorale îi clasează în top trei al intenției de vot pentru cea mai înaltă funcție în stat pe Marcel Ciolacu, Mircea Geoană și Nicolae Ciucă.
Într-o seninătate inconștientă, Mircea Geoană, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că a fost diagnosticat greșit de medicii români de două ori dar viața i-a fost salvată de doctorii din Belgia care tratează angajații NATO. Adică, în România unii medici i-ar fi spus că are cancer de tipul x, alți medici că are cancer de tipul y și de fapt el avea cancer de tipul Z de care s-a și vindecat, având șansa diagnosticării corecte ca adjunct al șefului NATO.
”Nici în sănătate sau în educaţie, nu vreau să dau cu smoală groasă pe un întreg sistem, pentru că sunt oameni care-şi fac datoria. Sunt profesionişti foarte buni, sunt cadre medicale medii, sunt brancardieri, sunt infirmiere care fac o treabă foarte, foarte bună.
Am avut o experienţă neplăcută: am avut, în România, două diagnostice greşite şi m-au băgat într-o stare de panică. Am avut norocul că, la Bruxelles, la un spital public, unde eram arondat, lucrurile s-au dovedit a fi controlabile.”, a declarat neinspirat Mircea Geoană despre o boală în care încrederea în medici este esențială pentru supraviețuire. Declarația vine în condițiile în care medicii români sunt profesioniști recunoscuți international, fiind puțin probabil ca tocmai Geoană să fi nimerit de două ori consecutiv, medici incompetenți.
Ciucă bate și el câmpii
În anul 2015 Parlamentul României a respins o inițiativă legislativă prin care se propunea includerea în Codul penal a unei prevederi referitoare la încălcarea jurământului depus de către cei care ocupă funcţii publice. Prin urmare, încălcarea jurământului de cel care-l depune la intrarea într-o meserie sau o funcție nu are nicio consecinţă juridică în legislaţia actuală, căci Codul Penal nu sancţionează încălcarea jurământului, nici măcar ca pe o circumstanţă agravantă atunci când cel aflat sub jurământ încalcă legea.
Cu toate acestea, candidatul Nicolae Ciucă susținea recent că „cei care încalcă jurământul lui Hipocrate ar trebui să fie pedepsiţi prompt şi aspru”.
Ciolacu declarații și mai grave
Candidat la președinția României, prim-ministrul Marcel Ciolacu deja vorbea după cazul Pantelimon despre crime repetate ale medicilor : „Sperăm să fie şi ultimul caz de acest gen. Aţi văzut la fel ca şi mine. N-am crezut că se poate întâmpla aşa ceva în realitate, pentru că noi vorbim de nişte medici care trebuie să salveze vieţi, nu să omoare oameni.”, a declarat premierul ca și cum în România ar mai fi fost și alte astfel de cazuri.
Colegiul Medicilor tace
Toți cei trei candidați au beneficiat de-a lungul vieții de privilegiile incomensurabile ale funcțiilor ocupate în România prin proptele politice și nu în urma unor examene dificile ca cele date de medicii pe care îi denigrează acum cu nesimțire și inconștiență.
Noi, pacienții obișnuiți, vom merge în continuare să ne tratăm la acești medici în mâinile cărora ne punem viețile și pentru că avem încredere în ei, dar și pentru că nu avem încotro.
Asta în timp ce Colegiul Medicilor tace asurzitor în timp ce așteaptă să încaseze cotizațiile.