Locuitorii din Zalău se înghesuie să solicite subvenția pentru încălzirea locuințelor, până acum peste 7.300 de cereri fiind înaintate Direcției de Asistență Socială Comunitară (DASC) din cadrul Primăriei. Cele mai multe cereri provin de la oamenii care își încălzesc locuințele cu gaz metan. Așa a anunțat directorul Direcției de Asistență Socială Comunitară din cadrul Primăriei Zalău, Dorina Baboș. Potrivit aceleiași surse, de la oamenii ale căror locuințe sunt încălzite cu lemne au fost preluate 341 de cereri, în timp ce pentru apartamentele racordate la sistemul de încălzire centralizată, DASC a primit 375 de solicitări pentru subvenția dată de stat. Cum cererile pot fi depuse și în luna noiembrie, autoritățile locale se așteaptă ca numărul mare de solicitări să scadă după ziua de 25 a lunii viitoare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane