Home Social Internarea in spital, conditionata de dusul zilnic

Internarea in spital, conditionata de dusul zilnic

DISTRIBUIŢI

Bolnavii care nu isi fac dus inainte de a se prezenta la medic nu se vor mai putea interna la Sectia de neurochirurgie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Craiova. Decizia a fost luata de conducerea sectiei, care sustine ca a preluat modelul din spitalele bucurestene. De cealalta parte, pacientii se plang insa ca institutia medicala nu le ofera conditiile necesare.

Conducerea Sectiei de neurochirurgie a mai hotarat ca personalul subordonat sa lipeasca mai multe afise in spital cu mesajul: -La internare este obligatorie baia!-.

Potrivit doctorului Alexandru Camenita, seful sectiei, aceasta masura este deja folosita in unitatile medicale din Bucuresti, si nu este deloc una absurda. -La majoritatea spitalelor din Bucuresti exista astfel de afise. Mie nu mi se pare nimic deosebit ce am facut eu. Eu doar ma conformez regulamentului. Conform acestui regulament, fiecare bolnav trebuie sa se spele inainte de internare in Sectia de urgenta, insa nu e nimeni care sa-l respecte. Vin foarte multi cu accidente de munca sau de la tara si inainte de internare trebuie sa fie deparazitati, pentru ca exista riscul sa imbolnaveasca si alti pacienti-, a precizat, seful Sectiei de neurochirurgie.

El a recunoscut ca in fiecare zi se confrunta cu pacienti care refuza acest lucru, motiv pentru care nu de putine ori se ajunge la discutii aprinse. De cand s-a impus noul regulament, conducerea sectiei a trasat o sarcina chiar si personalului. Asistentele au obligatia sa verifice in fiecare zi daca pacientii si-au facut sau nu dusul de dimineata. Masurile sunt cu atat mai respectate, cu cat -cei de la Sanepid vin sa ne verifice in ce conditii sunt internati bolnavii nostri. Atunci, ei ne amendeaza pe noi daca vad ca ii lasam asa nespalati si sa infesteze cu fel si fel de microbi si alti bolnavi-, a mai explicat dr. Alexandru Camenita. Numai ca incapatanarea nu este singura problema a bolnavilor. Ei se plang ca nu este tot timpul apa calda, iar in unele bai instalatia nu functioneaza.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.