Generalizarea invatamantului obligatoriu de noua ani a generat multe controverse. Perntru limpezirea situatiei, ministrul educatiei si cercetarii, Ecaterina Andronescu, a precizat, intr-o intalnire cu ziaristii, ca 6% dintre absolventii claselor a VIII-a vor continua, in anul scolar 2003-2004, invatamantul obligatoriu de noua ani in scoli generale, iar ceilalti vor urma clasa a IX-a la licee si la grupuri scolare.
Potrivit oficialilor MEC, la terminarea celor opt clase, elevii vor fi repartizati in licee si grupuri scolare cu ajutorul computerului, pe baza optiunilor si a rezultatelor la invatatura obtinute in clalele V-VIII. Scolarii cu medii mai mici vor continua pregatirea intr-o scoala generala.
In cazul in care scoala generala dispune de cadre didactice calificate pentru a preda materia clasei a IX-a (profesori care au absolvit invatamantul superior de lunga durata), elevii vor urma acest an de studiu in aceeasi unitate in care s-au pregatit din clasa a V-a. Daca scoala generala are mai multi profesori absolventi ai invatamantului superior de scurta durata, elevii vor fi transferati la alta scoala generala, superioara celei in care au invatat patru ani, a explicat Andronescu.
Indiferent de unitatea de invatamant in care elevii vor invata in clasa a IX-a (scoala generala, liceu sau grup scolar), programa de studiu va fi aceeasi, a precizat ministrul.
La sfarsitul clasei a IX-a, absolventii invatamantului obligatoriu vor sustine examen de Capacitate, din materia celor cinci ani de studiu (clasele V-IX). In functie de rezultatele la examen si de optiuni, elevii vor ramane in liceul in care au urmat clasa a IX-a ori se vor transfera in alte unitati de invatamant.
Reprezentantii MEC vor stabili, in perioda urmatoare, modificarile in disciplinele pentru examenul de Capacitate, astfel incat acestea sa corespunda prevederilor Legii invatamantului.
-Problema care apare este daca Istoria romanilor si Geografia Romaniei vor fi studiate in continuare in clasa a VIII-a sau daca va fi modificata programa, astfel incat respectivele materii sa fie studiate in clasa a IX-a-, a declarat Vasile Molan, secretar de stat in MEC. Vor fi operate si unele modificari in programa de Limba romana, dar toate schimbarile vor fi cunoscute de elevi in timp util, pentru ca, in anul 2002, organizarea invatamantului obligatoriu de noua ani si a examenului national de Capacitate reprezinta principala preocupare a MEC, a mai spus secretarul de stat.
De asemenea, va fi modificata si programa de Bacalaureat pentru absolventii invatamantului obligatoriu de noua ani.
Din statisticile actuale, reiese ca 65% dintre absolventii invatamantului obligatoriu de opt ani erau admisi la liceu, intre 29 si 30% intrau la scoli profesionale, iar 5%-6% nu mai continuau scoala.
Prelungirea cu un an a invatamantului obligatoriu va permite absolventilor care nu vor sa urmeze liceul sa-si gasesca mai usor un loc de munca, avand varsta legala la care pot fi angajati. In plus, cei care vor urma liceul vor avea mai mult discernamant in alegerea unitatii de invatamant ale carei cursuri vor sa le urmeze, a declarat, cu aceeasi ocazie, Valentin Matrosenco, directorul Colegiului National -Sfantul Sava- din Bucuresti.
-In liceul pe care il conduc intra anual, in clasa a IX-a, 200 de elevi de la 150 de scoli generale. Dintre acestia, cel mult unul sau doi se transfera la alt liceu pentru ca nu pot face fata exigentelor unei scoli de elita. Prin noul sistem, cei care simt ca nu vor rezista ritmului de pregatire din liceu pot, dupa clasa a IX-a, sa se mute in alta unitate, daca nu se vor autoelimina din cauza rezultatelor la examenul de Capacitate-, a mai spus Matrosenco.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane