Ion Dezideriu Sîrbu a fost urmărit de Securitate timp de 32 de ani după ce a fost arestat pe 17 septembrie 1957 pentru că nu a dorit să devină turnător. Bunul lui prieten, Ştefan Augustin Doinaş fusese arestat pentru purtarea unei discuţii „subversive” și mărturisise organelor de anchetă că de faţă la acea discuţie fusese şi I.D. Sîrbu. Acesta fiind chemat ca martor la proces, în loc să-şi incrimineze prietenul, cum şi-ar fi dorit „tovarăşii”, i-a luat apărarea lui Doinaş. În urma refuzului de a colabora cu organele, a fost condamnat la închisoare pentru „omisiune de denunţ”. A fost grațiat în 1963.
Ce i-a zis I.D. Sârbu lui Marin Preda după ce s-a trezit că a ajuns personaj literar în volumul ”Cel mai iubit dintre pământeni”: ”Lui Preda (încă trăia), întrebându-mă ce cred despre al său roman, i-am spus (acum îmi pare rău, era pe moarte): «Este istoria văzută prin nişte testicule triste». Şi am argumentat că despre mină, puşcărie şi filosofie nu se poate scrie din auzite, ca amator sau privitor pe gaura cheii”.
Marți, 19 iunie 2018, ora 19.00, Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Action Art vă invită la cea de-a cincea întâlnire din seria „Literatura detenției și a împotrivirii”, consacrată scriitorului I.D. Sîrbu. În cadrul evenimentului va fi proiectat filmul documentar Gary, realizat de Alexandru Munteanu, iar proiecția va fi urmată de o discuție la care vor participa Alexandru Munteanu și Daniel Cristea Enache, moderată de producătoarea Lucia Hossu-Longin și de coordonatoarea proiectului Ada Vertan.
Amfitrion: Ioan Cristescu
Lucian Blaga i-a fost profesor și mentor. În anul 1947, devenea cel mai tânăr conferențiar universitar din țară, la Facultatea de Filosofie de la Cluj. Om de stânga, asistent al lui Lucian Blaga, I.D. Sîrbu nu făcea parte din specia inchizitorilor și a excomunicatorilor. Când Pavel Apostol i-a cerut, în 1946, să-l denunţe pe Lucian Blaga sub cele mai sordide pretexte, tânărul filosof a refuzat cu imens dispreţ propunerea „organizatorului de partid” de la Universitatea din Cluj. A făcut, astfel, ani grei de detenție politică pentru că nu a vrut să devină turnător. Mărturisea că a rămas în România „ca să moară cu sistemul de gât”. A fost arestat pe 17 septembrie 1957, în aceeaşi zi în care, 32 de ani mai târziu, avea să moară. Era fiu de miner din Petrila, se numea Ion Desideriu Sîrbu și și-a semnat cărtile I.D. Sîrbu. Lucian Blaga, susținea că I.D. Sîrbu, se temea literalmente de zeița care era Limba Română, se temea de ea ca de o „forță malefică, transcendentală”. Pentru Blaga, „Limba e întâiul mare poem al unui popor”. Ion D. Sârbu îi spunea lui Blaga uneori TAO, pentru că citea mult mai ales din „Tao-te-king” al clasicului chinez Lao-zi, tradusă și tipărită în Aninoasa, Gorj, TAO însemnând ,,drum”, ,,cărare”. Ion D. Sîrbu menționează că Blaga și cărturarii ardeleni erau obsedați de ideea de cinste, datorie, obligație. Nu de puține ori l-a auzit pe Blaga zicând: „Trebuie să facem economie de caractere, talente, oameni excepționali: aceștia sunt bob numărat în economia spirituală a unui popor…”. În acest context Ion D. Sîrbu a spus: „Aurelian nu trebuia să părăsească Dacia (271), Cantemir nu trebuia să plece în exil (1711), Brâncoveanu nu ar fi trebuit să lase să i se taie capul (1714), Horia nu trebuia să se lase prins, Molotov nu trebuia să se înțeleagă cu Ribbentrop, în 1938….. Și nici Blaga nu ar fi trebuit să moară în 1961, la numai 64 de ani ai săi….”. Se spune că el a fost modelul real pentru Victor Petrini, eroul din romanul lui Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni. Din 1957, de la vârsta de 38 de ani și până la sfârșitul vieții, Securitatea l-a urmărit neîncetat pe I.D. Sîrbu, așa cum reiese din volumul cercetătoarei Clara Mareș, Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii. În februarie 1963, a fost graţiat conform decretului nr. 5 al Consiliului de Stat. La ieşirea din puşcărie a fost, pe rând, vagonetar la mina din Petrila, maşinist la Teatrul din Petroşani şi secretar literar la Teatrul din Craiova, oraş unde s-a aflat în domiciliu forţat până la moarte. Nu a apucat căderea regimului comunist din România. A murit în septembrie 1989 de cancer la esofag. Romanul Adio, Europa și paginile de memorialistică grupate sub titlul Jurnalul unui jurnalist fără jurnal sunt scrierile care i-au adus lui I.D. Sîrbu recunoașterea postumă.
Filmul lui Alexandru Munteanu vine să întregească luminos imaginea noastră prezentă despre condiţia intelectualului anti-totalitar în regimul comunist. Eseist cu impresionante intuiţii metafizice, memorialist şi romancier de înalta clasă, dramaturg, autor al unor pagini de neuitat despre libertate şi sclavie în secolul lagărelor de concentrare şi al tribunilor sociopaţi, I.D. Sîrbu a fost un apropiat al scriitorilor din Cercul Literar de la Sibiu, a fost chiar unul dintre fondatorii acestui nucleu lovinescian, decis sa apere valorile esteticului şi ale raţiunii la ceasul anexării culturii de către dictatura comunistă.
Octavian Paler în convorbirile sale cu Daniel Cristea Enache (Ed. Corint, 2007) spunea despre I.D. Sîrbu: „Nu-mi închipuiam că o asemenea biografie a fost posibilă în România, într-o vreme cu atâtea derapaje. (…) Aşadar, s-a putut. (…) Prin anii ’80, după ce am fost dat afară de la «România liberă» şi am avut tupeul de a refuza toate ofertele care mi s-au făcut de reinserţie în sistem, eram foarte mândru de poziţia mea. După ’89 această mândrie s-a ofilit treptat, iar acum mi se pare de-a dreptul bovarică, dacă o compari cu realităţile trăite şi asumate de I.D. Sîrbu”.
