Home Social ITM a dat amenzi de peste 17.000.000 de euro după intrarea în...

ITM a dat amenzi de peste 17.000.000 de euro după intrarea în vigoare a Noului Cod al Muncii

DISTRIBUIŢI

După intrarea în vigoare a Noului Cod al Muncii inspectorii Inspecției Muncii și-au suflecat mânecile și s-au apucat de treabă. Astfel, aceștia au aplicat amenzi de peste 75 de milioane de lei, respectiv circa 17 milioane de euro, în primele cinci luni de la modificarea Codului Muncii, din care aproape 52,07 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro) au constituit amenzi pentru muncă fără forme legale. Banii nu au intrat încă la buget și acest lucru se va realiza după ce amenzile vor rămâne definitive, deoarece mulți dintre angajatori au contestat în instanță deciziile inspectorilor. Potrivit unui comunicat al instituției, în intervalul 2 mai – 30 septembrie 2011, au fost desfășurate 37.648 de controale pentru identificarea cazurilor de muncă fără forme legale, în urma cărora au fost găsite 8.351 de persoane fără forme legale de angajare. De asemenea, 3.622 de angajatori au fost depistați și sancționați pentru utilizarea forței de muncă fără forme legale de angajare. Cea mai mare incidență a muncii la negru a fost în construcții, cu 1.005 angajatori care încălcau legea, urmat de comerț, cu 891 de angajatori, prestările de servicii – cu 492 de angajatori, și firmele ce oferă servicii de pază, cu 75 de angajatori. Tot în urma acestor acțiuni de control, au fost constatate 136.863 deficiențe, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și al securității și sănătății în muncă, iar 140.672 măsuri au fost dispuse pentru remedierea neconformităților. În total, un număr de 28.193 de angajatori au fost sancționați pentru încălcarea prevederilor legislației muncii, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și al securității și sănătății în muncă și au fost aplicate 57.864 sancțiuni contravenționale atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și al securității și sănătății în muncă, din care 3.617 sancțiuni pentru muncă fără forme legale de angajare. Totodată, în perioada 2 mai – 30 septembrie 2011, în timpul acțiunilor de control, au fost întocmite 1.596 de dosare penale referitoare la fapte comise în legătură cu utilizarea forței de muncă și au fost soluționate 839 de dosare penale. În cazul a 700 de dosare penale s-a dispus începerea urmăririi penale, în timp ce pentru 139 dosare penale au fost propuse alte soluții. „De asemenea, cele peste un milion de contracte individuale de muncă înregistrate în Registrul General de Evidență a Salariaților, în aceeași perioadă, reprezintă pentru Inspecția Muncii un indicator al eficienței acțiunilor de control“, se precizează în comunicatul instituției.

Teodora Kim

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.