Home Social Jepcarii soselelor au fost amendati -la greu-

Jepcarii soselelor au fost amendati -la greu-

DISTRIBUIŢI

In urma solicitarii Biroului National de Metrologie, Primaria sectorului 6, impreuna cu Biroul de Control Tehnic al Politiei Rutiere au realizat, joi seara, un -flagrant- pentru depistarea taximetristilor care ii pacaleau, prin diverse metode, pe clienti. Inspectorii Primariei sectorului 6, transformati in clienti dispusi sa -viziteze- Complexul studentesc Regie, i-au condus pe soferi chiar in gura lupului. Filtrul, amplasat la capatul Splaiului Independentei, in vecinatatea Strandului Crangasi, a reliefat ca majoritatea taximetristilor bucuresteni, in special cei particulari, nu detin licente de transport sau de executie, nu utilizeaza aparatul de taxat si fixeaza preturi -la mica tocmeala- cu clientii. Dintre cei aproximativ 35 de soferi picati in plasa controlului, aproape jumatate nu detineau nici un fel de documente, practicand taximetria in mod ilegal. Tarifele nu erau afisate la loc vizibil, iar insemnele adezive care marcau faptul ca respectiva masina este taximetru puteau fi usor indepartate de sofer, in cazul unui control. Taximetristii gasiti in neregula au fost amendati atat pentru nerespectarea normelor de metrologie legala, cat si pentru lipsa actelor si a licentelor, cumulul penalizarilor ridicandu-se la peste 45 milioane de lei. -Acesti pirati ai taximetriei pacaleau atat cetateanul, cat si statul. Actiunea nu este una singulara. Ea va continua in fiecare seara pana cand legea va fi instaurata. Trebuie sa actionam pentru protectia cetateanului. Ii avertizez pe taximetristi ca, o data intrati pe teritoriul sectorului 6, sa puna aparatele si sa lase ilegalitatile. Altfel va fi de rau-, a spus seful Departamentului Inspectie al Primariei sectorului 6, Cristian Popescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.